Între noi curgeau clipele. Ea-şi vedea ca întotdeauna de mersul ei anual, fără mofturi politice sau morale. Eu, ceva mai înnegurată, căutând urma paşilor de alte dăţi. Ea, exuberantă, de-o varietate care-ţi tăia respiraţia, ciudată şi sălbatică. Eu, o virgulă oarecare încremenită în frumuseţea pură a oraşului din braţele Senei.
Descheiată la toţi nasturii, am văzut-o venind spre mine.
Atunci am recunoscut-o. Era toamna mea.
1 commentaire:
... si eu pot vorbi cu toamna !
Enregistrer un commentaire