Vagon restaurant (Patru)

...Cândva m-am mai gândit să număr câte străzi are viaţa mea. Prima de care-mi aduc aminte e o stradă de la marginea Bucureştiului, pietruită cu piatră rotundă de râu, la un capăt cu macadam şi la celălalt o grădină publică circulară, cu un balansoar şi mulţi stânjenei albaştri. Se numea Strada Cărăbuşului. Primii trei ani de viaţă, primii paşi, primele veri, primele prăjituri din nisip, primele parfumuri, primele flori, multe lăcrămioare, stânjenei şi lămâiţă.
...Pe urmă a fost strada Bistra, cam un an, până când un personaj cu mania schimbărilor a transformat-o în Aleea Compozitorilor. Desene pe asfalt, piersicul alb din faţa balconului, soldatul care a furat cartofi din balconul vecinei, primele coşuri de pe obraz, primele bronşite şi pneumonii privind ora dulce a luminii care face frunzele transparente.
...Strada Popa Tatu e un plonjon în altă lume. Case vechi, vile impresionante, coloane, porţi grele, garguie, toamne fără număr, culori prin iederă, limba franceză murmurându-mi "les sanglots longs des violons de l'automne". Strada cu poveşti, strada cu bomboane, strada cu obiecte vechi de cupru, cu prăvălii minuscule de reparaţii pantofi şi ciorapi, strada dintre copilărie şi adolescenţă, Cireşarii, manualele Mauger, cărţile din Bibliotheque Verte şi Bibliotheque Rose, cărţile din colecţia Enigma...
...Strada Icoanei, parcul somnolent, teatrul Bulandra, parcul Ioanid, macadamul adolescenţei pe lângă troleibuzul 88 şi traseul lui 368, chiulind de la matematică, mâncând cireşe şi aruncând cu sâmburi în autobuze, râzând cu culorile toamnelor în ochi, alergând în picioarele goale prin ploile verii înaintea vacanţelor, mergând cu lacrimi în suflet după prima durere din dragoste, scoţând limba ca să prind fulgi de zăpadă.
...Strada Edgar Quinet, ploile şi pojghiţa fină de gheaţă pe trotuarul îngust al Universităţii, frigul şi praful ultimelor ore de latină, ascensorul Art Nouveau, holul impunător al facultăţii, cele două bănci de piatră, uşile înalte de lemn, amfiteatrele, desenele pe cursurile luate cu semne stenografice...
...Strada Stavropoleos, barul Carul cu Bere, nu restaurantul, loc de chiul de predilecţie de la socialismul ştiinţific pe care nu-l înghiţeam niciunii, cafeaua prea slabă, votca prea tare şi covrigii calzi, râsetele, mapele sub scaun şi nea Marin, chelnerul care musai să semneze condica de prezenţă furată de la facultate...
...Strada fără nume din Jurilovca, tanti Olea şi icoanele în colţar, motanul care fură 3 metri de cârnaţi şi cocoşul care ciuguleşte porumb de pe blana lui, odaia albă unde nu se fumează şi şoricelul care mănâncă biscuiţi, pescuitul la copcă cu actorul Şerban Ionescu, strada celei mai lungi vacanţe, între deltă, lacul Razelm şi mare, prima oară când am desenat un tors de bărbat în cărbune, dragonul-de-mare şi guvizii, chifteluţele de peşte şi icrele negre, rachiul de drojdie...
...Strada Studioului din Buftea, studioul, magia trăsurilor şi maşinilor de epocă, minunaţii roibi cenuşii şi calul înalt şi negru căruia îi dădeam mere şi zahăr, studioul de post-sincron de zgomote, costumele de epocă, sala de mixaj, culoarele, cabinele de montaj, sala de post-sincron de dialog, coşurile cu filme, cutiile cu film de 35 mm şi banda sonoră, naieurile cu scoci şi aparatele de tăiat, grădina şi palatul Şuţu, inginerii de sunet, platourile cu decoruri, gata, la cadru, clac, motor...
...Strada Miciurin sau Averescu, cu castanii care mă trag de mână spre parc, care-mi ştiu toate tristeţile şi frustrările tinereţii, aleile parcului Herăstrău cu landoul, "trompa elefantului" şi levănţica ei, "poiana bebenacilor" cu căprioara de bronz, "la gâscan şi la curcan" "uţa albastră" şi "uţa-(unde-ai-căzut)-mămăligă" "melcul Enoh", aleea "biscuiţilor"...
...Trista şi de scurtă durată stradă Gârleni cu suferinţa după stejarul şi teiul meu, dezrădăcinarea din Drumul Taberii, casa în care mă ascundeam ca să nu văd betonul cenuşiu de afară şi betonul cenuşiu din mine...
...Strada Constantin Titel Petrescu şi apusurile peste stadion...
...Rue de Lamartine de la poalele Chartreusei, Crolles şi cea mai frumoasă durere de lângă masivul de piatră unde a scris Stendhal "Mânăstirea din Parma"...
...Rue des platanes şi minunata Villa des Platanes, cu râul într-o parte şi Vosgii la orizont, cu spinări cenuşii...
...Montmartre, rue Mouffetard şi bucuria lor pestriţă, una câte una, perle mici pe un colier drag...
...Rue de la Ferte, Saint Valery sur Somme, micile străduţe ale satului de pescari pierdut în istorie, pe unde te strâng umbrele şi florile de umeri...
...Rue des Maronniers şi braţele deschise ale parcului Tremblay..
Le văd pe toate ca pe nişte cărţi de vizită pe mese într-un vagon restaurant din transcyberianul meu, jaloane ale vieţii mele, una câte una, străzile vieţii mele...