Păduri de stele pe alt cer

...Care a fost cea mai fericită zi din viaţa ta de până acum ? m-a întrebat fetiţa.

Mă uit la ea, e atât de fragilă, pare fetiţa cu chibrituri şi totuşi desluşesc în ea forţa viitoarei femei. Deocamdată, doar în vorbe, fiindcă pune nişte întrebări grele. Întrebarea mea, întrebarea cea mai grea... Fac un lung bilanţ şi nu ştiu ce să-i spun. Fiindcă mai întâi ar trebui să definesc fericirea. Şi pentru mine, absolut toate bucuriile, mari şi mici, care o compun, au avut întotdeauna un sâmbure amar.
...Fericirea ? Lumina din ochi dar... Ia-ţi fularul de pe scaun, ai uitat o ţigară aprinsă în scrumieră, ştiu cine te-a sunat aşa de târziu, chiar dacă te ascunzi în bucătărie.
...Fericirea ? Lumina din suflet, dar... Nu vreau să stau în aşteptare, nu-mi mai aminti, nu mai compara, lasă brazdele din amintiri să se închidă, nu vreau viaţa pe "hold".
...Fericirea ? Lumina unui cuvânt, dar... Nu mai vreau tăcerea asta a ta care ţipă la mine.
Aminteşte-ţi despre stele, spune fetiţa. "Stelele care cad nu pier, se duc pe alt cer"...

M-am uitat dincolo de umbra mea şi am văzut cerul cu păduri de stele îngheţate, stele "ce-ar fi putut să fie şi niciodată nu vor fi".