jeudi 12 février 2009

Vagabond prin Cyberia

... E o ţară de suflet sau o ţară-suflet. Oamenii construiesc aici spaţii în care se înconjoară de ceea ce îi face fericiţi. Când am timp, mă plimb prin labirinturile lor.
Unora le plac tristeţile. Le analizează ca sub lupă, le rafinează în cuvinte şi le locuiesc. Fiecare perete al locuinţei lor e o tristeţe, pe care o rememorează şi în spatele căreia se simt protejaţi.
Altora le plac obiectele cotidiene. Le descriu forma, personalitatea, funcţionalitatea, sunt fascinaţi de avantajele lor, materiale sau spirituale şi sunt atât de încântaţi de ele, încât le adună în stilul cârtiţelor proustiene. O cârtiţă proustiană e cea care cade în extaz în faţa unui obiect cât de mic, îi face rapid o mică descriere, o fişă de prezentare sentimentală şi îl aşază pe unul dintre rafturile sufletului în care locuieşte.
Există şi cei care locuiesc în spaţii transparente. În lumea ideilor. Dacă în camera de zi au construit raţionamente filozofice, în dormitor sunt de-a dreptul religioase, eterice şi impresionante. Nu înţeleg, parcurgându-i, cum împacă asta cu ideile lubrice pe care le numesc pe jumătate şi le lasă să bântuie sub plapumă. Ici şi colo în spaţiile lor, rămân fascinată de felul în care câte o impresie sau un obiect duc la naşterea unei idei. Nu discut validitatea ei, dar admir aceste naşteri, niciodată la fel. Oameni care nasc idei...
Unii sunt umorişti. Spaţiul lor are o lumină specială, aceea din colţul buzelor când povesteşti un banc, când râsul se umflă sub expresia ta, dar îl stăpâneşti ca un actor, ca să nu strici efectul. Ei locuiesc în plină lumină, îmi place să văd cum lucrurile mici şi neimportante se răzvrătesc la ei, cum îşi schimbă faţa şi devin ilare, strâmbându-se la noi din oglindă. Oglinzile umoriştilor ne oferă deseori adevăratul nostru portret. Şi al lumii reale.
Alţii fac literatură. Spaţiile lor sunt alternanţe de cuvinte cu absenţa lor, cu umbrele lor subînţelese. Fiecare cuvânt e o cărămidă şi spaţiile în care locuiesc sunt compacte, cu lumini speciale, aici ipocrizia, aici cruzimea, aici maladivul, aici efemerul, aici realitatea tăioasă, aici spiritul liber... Din spaţiile lor ieşi obosit, fiindcă fiecare cărămidă pe care o citeşti lasă urme în sufletul tău.
Alţii sunt orgolioşi. Se ceartă cu unii asemenea lor şi cu lumea întreagă. Sunt pionieri ai câte unei idei şi vor s-o impună. Trăiesc cu ea ca şi cum ar trăi cu o femeie frumoasă şi mută căreia trebuie să-i facă reclamă, pe care trebuie s-o promoveze, de pe urma căreia e vital să aibă audienţă, să aibă statistici, cifre, ratinguri...
Sunt şi călători în ţara asta infinită. Cei care iau alte ţări şi zone în piept şi le trăiesc secvenţial, împărtăşindu-ne din cioburile mozaicului lor, ajutându-ne să călătorim prin lumea reală şi s-o înţelegem pe cea a impresiilor. Sunt călătorii impresionişti, o nouă specie de pictori de cuvinte. Ei nu construiesc cu cărămizi cu dimensiuni fixe, planuri şi personaje. Spaţiile lor sunt mobile şi întrucâtva lichide, foarte personale şi mă fac să mă gândesc mereu la Gaudi şi arhitectura lui specială.
Am văzut şi filozofi. Spaţiile lor sunt nişte cafenele unde ei se învăluie în fum de ţigară şi printre arome de tutun şi cafea, văd viaţa cum trece, cum se zvârcoleşte înaintea lor, îngemănată cu politica, un fel de animal care se modifică zilnic, respingător şi fascinant în acelaşi timp.
...Deocamdată am obosit. Mă aşez puţin să-mi trag sufletul şi într-o altă zi o să mai povestesc ce am mai văzut...

Aucun commentaire: