Analiză

A analiza amănunţit şi responsabil sperie. Am încercat asta cu prietenii şi am descoperit două tăişuri. Cel care i-a îndepărtat pe ipocriţi şi falşii prieteni şi cel care a scos la lumină diamante din praf.
Am încercat cu un părinte autoritar şi revolta n-a mai avut margine. Nu ştiam că atunci când ţi se spune adevărul despre tine însuţi verde-n faţă asta te înfurie în asemenea hal, încât să te răzbuni pe propriul copil. De fapt, nu ştiam că un părinte se poate răzbuna pe copilul lui.
Am încercat o analiză cu mine însămi şi am reuşit chiar să mă şi obiectivez, deşi m-a izolat şi da, m-a speriat când am descoperit că uneori n-am ce căuta prin lumea asta.
Am încercat într-un elan curajos chiar şi cu un superior. Care n-a înţeles nimic, pătruns de importanţa şi eternitatea lui. Noroc că nu m-a concediat. Ceva i-a ajuns la creierul de dinozaur, fiindcă după aceea mi-a pus în braţe doar probleme de analiză.
Am încercat un articol de analiză într-un cotidian. Mi s-a răspuns că e pertinent, dar prea amănunţit. Vom reveni cu detaliile de publicare.
Am încercat cu un bărbat care avea o anumită importanţă în viaţa mea şi a opus o rezistenţă care s-a revărsat ca un pahar prea plin, dând la iveală drojdia unor defecte pe care nu le cunoşteam. Nici n-am ştiut ce m-a lovit în clipa aceea. Nu mă aşteptam.
Singurii pe care nu i-a speriat analiza au fost proprii mei copii. Au trecut peste neplăcerea de a ţi se spune adevărul în faţă, au înţeles că răutatea n-are a face în analiză, au înţeles că e doar o prezentare şi mai presus de toate au înţeles că are un scop. De a determina un progres.
Poate de aceea se spune că animalele şi copiii ghicesc întotdeauna adevărul. Şi te iubesc necondiţionat, fără să te judece.
Ca în analiza amănunţită. Care e sinonimă cu dezbaterea. Care e largă, liberă, poate atinge interese generale sau particulare. Fără să lezeze. Ba chiar, dacă scoţi ochelarii reductivi, e chiar benefică şi productivă. Cu condiţia, fireşte, să elimini atacul persoanei cu care discuţi. (Şi asta am încercat şi m-am trezit cu calificativul ipocrit odată, altă dată îngâmfat. Pfff... )
Aşa că nu-mi mai rămâne decât să întorc capul şi să privesc în urmă cu nostalgie, gândindu-mă la bunele saloane de dezbateri literare sau politice din trecutul nostru istoric sau, mai recent, la minunatele dezbateri pe orice temă ne pasiona pe care le aveam cu colegii în Carul cu Bere, chiulind de zor de la scârboşenia aia numită socialism ştiinţific, seminarul la care nu ţi se permitea nimic. Nici măcar dreptul la o opinie personală, darămite o dezbatere cinstită...