... Seară, un vânt straniu, uscat, fără să fie rece, stârnind vârtejuri de petale ca de fulgi de zăpadă. O intersecţie oarecare, în stea, un pod ca un braţ încremenit în noapte, o bancă, o cabină telefonică, cabina unei staţii, o hartă, un minipărculeţ...
"Black hole sun"... Şi totul devine armonie şi başi, strigăte absolute în noapte, "won't you come"... scrâşnete de frâne, gustul sărat al sângelui şi al injustiţiei, oameni aduşi de spate "and wash away the rain", furie sublimată, eternul "de ce"fără răspuns, suferinţa rece ca un şarpe încolăcit strâns în jurul inimii, sugrumându-ţi până şi dorinţa de a plânge, mergi, mergi, mergi în noapte, încontinuu, oameni care încearcă să spună ceva, scântei deasupra capului, cablul care cade lângă tine, dacă ai fi fost cu picioarele în balta aceea, mureai electrocutat fără să ştie nimeni, nimic nu e programat, o moarte care nu anunţă nimic, o banalitate scufundată în altă banalitate, înainte sau înapoi, mergi, mergi, nu te opri, 100, 150, 275 de paşi, continuă, faruri, copaci, frunze, umbre, frânturi de conversaţie, o limbă oarecare, una dintre atâtea de pe pământ, lumina unei ferestre pe asfalt, umbra unei figuri, o mână întinsă, mergi, cineva e încolăcit pe jos lângă un câine şi un sac de dormit, mergi, nu te opri, restaurantul japonez, un cuplu se sărută, un bărbat plimbă un câine, mergi, restaurantul de lux, restaurantul de cartier, mergi, mergi, 1250 de paşi, continuă, continuă...
"Hang my head, drown my fear, till you all, just disappear..."
2998, 2999, 3000...
3000. Trei mii de paşi. Treimiidepaşi. E în faţă. Negru, ca un şarpe bătrân. Aproape adormit, dar ştii că e în mişcare. Nu-l vezi, auzi vag foşnetul lui. Încă puţin... Lângă balustradă, scuturi bine în apa râului cutia cu fotografii, cartea de vizită veche şi neagră cu două cuvinte roşii pe spate, cerceii de argint, pachetul de ţigări, un nasture rupt şi ce-a mai rămas din sufletul tău.
"Hang my head, drown my fear, till you all, just disappear"...
Dar tu ?...
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire