mercredi 1 avril 2009

O întâlnire neprevăzută










...E în Cartierul Latin şi m-a surprins de parcă m-aş fi întâlnit cu o rudă din ţară. Străduţa se numeşte Jean de Beauvais, ne plimbam într-o seară de primăvară, umedă şi singuratică şi ceva ne îndeamnă să coborâm panta acestei străzi. Tocmai admiram micuţa cafenea încă deschisă, când el îmi spune "uite o statuie frumoasă, are şi flori"... Mă uit şi citesc uluită "Eminescu". În grabă, fotografiez statuia, îmi promit să ţin minte tot şi să revin, cobor platforma şi pe urmă rămân şi mai uluită. E biserica românească Mihail şi Gavril, dedicată lui Brâncuşi. Aici au venit Brâncuşi, Cioran, Eliade şi o mulţime de alţi români, anonimi.




Pe o plăcuţă de bronz scrie totul, discret, ca biserica însăşi. Mai jos, văd numele preotului. Până şi asta are o rezonanţă aparte, discretă ca biserica însăşi... Părintele Târziu.




Tocmai când citeam despre orarul slujbelor şi-mi promiteam în gând să vin de Florii, fiindcă de Paşti din păcate nu sunt aici, când părintele Târziu deschide poarta bisericii, o tânără se strecoară afară, mulţumeşte şi aud un "bună seara" cu voce gravă, modulată de atâtea slujbe şi liturghii.




Trebuie să revin. Fie de Crăciun, fie de Paşti. Am aşa, o convingere, că aici mă voi simţi mai mult pe pământ românesc decât când am fost la ambasada României, atât de frumoasă pe dinafară şi atât de rece şi distantă în anticamera publicului.

2 commentaires:

Marius a dit…

E greu fara Romania, nu ? Asa cum e ea ! ...

Vocea-de-departe a dit…

@Marius: Nu neapărat fără România. Fără prietenii şi prietenele mele de acolo, da. Fără o mică enclavă de oameni adevăraţi, da. Ne vedem foarte rar, vorbim des. Ceea ce-mi lipseşte din România nu mai exista demult decât în cărţi, poze şi imaginaţie, ce-a mai rămas e măcinat de indiferenţă sau a dispărut sub buldozere. Nu regret decât atmosfera aceea specială când ieşi între prieteni la o bere, de exemplu şi vorbeşti verzi şi uscate, despre tot şi nimic. Aici, când se iese la o bere, oamenii par că o fac cu un scop, înscris undeva într-o agendă de lucru. E o societate ocupată chiar şi când se relaxează.