Cotroceni

...După prima întoarcere în Bucureşti am rămas cu un regret, n-am apucat să merg într-un loc de suflet, locul unde mă simt bine, unde bucureşteanul din mine se întoarce într-un timp fără timp, pe care-l iubesc şi în care mă simt acasă, deşi nici nu mă născusem când aici se clădeau aceste case şi n-am locuit niciodată acolo. Dar acolo e pentru mine într-un mod paradoxal acasă.
E Cotroceniul.
E locul unde, indiferent unde sunt, mă întorc măcar în gând, revenind pe aleile bătute de atâtea ori şi în atâtea anotimpuri, locul unde pândeam primele lalele, pe urmă unde mă îmbătam de parfumul caprifoiului, unde evadam din agitaţia metropolei în zona de linişte umbroasă şi parcă scoasă din viteza zilelor nebune, locul unde chiuleam de la liceu sau facultate, locul unde îmi regăseam liniştea sufletului după câte un război, locul unde am clădit cu fiica mea scenarii pitoreşti, uitându-mă la ferestrele decupându-se în întuneric de iarnă şi imaginând Crăciunuri de vis ce alunecau discret în poveşti fantastice, romantice, poliţiste sau horror, după starea de spirit. De câte ori n-am râs când personajul nostru, bătrânica sadică, crea o ţesătură complicată pornind de la o portocală şi de câte ori n-am visat la pomul de Crăciun într-o mare sală cu şemineu, prăjituri, fotolii adânci, masă lungă, familii fără certuri, mese de Crăciun în familie, cu dragoste, fără ironii şi înţepături sau răutăţi... Mai târziu, decorul l-am creat, cu minunatul brad argintiu decorat în roşu şi auriu, cu cadourile în cutii roşii cu funde auriu cu verde, cu masa decorată cu dragoste şi bucate alese, cu lumânări şi stele, dar nu era acelaşi lucru, lipsea personajul bunic, veşnicul absent, dureros de absent, lipseau farmecul mesei, glumele blânde şi zâmbetele sincere, bunătatea şi generozitatea generalizată, lipsea personajul soţ ocrotitor şi afectuos. O energie negativă creată din teamă, violenţă şi invidie acoperea mereu totul şi se manifesta ba în câte o soacră, ba în câte o mătuşă, ba în soţul care nu era nici ocrotitor, nici afectuos, ba în câte o mamă cu ochi de poliţist şi replică de procuror...
...Cotroceniul l-am luat cu mine şi-l caut prin toate orăşelele sau satele vizitate, iar în oraşele mari îl caut pe străzi pitoreşti, înguste şi scufundate în verdeaţă, în molcoma lene a zilelor de vară sau în toamne cu belşug de aur şi roşu.
Dacă aş putea, aş lua cu mine să arunc în vreun râu şi această energie negativă care e asemenea unei găuri negre, ce înghite suflete şi lasă în urmă doar ceea ce detest, egoism, răutate, bârfă, violenţă, sete de dominanţă, dependenţă şi durere.