jeudi 28 mai 2009

Mutări şi parfumuri

...Am senzaţia că viaţa mea e compusă din mutări succesive.
Cea mai traumatizantă a fost din casa cu grădină, lăcrămioare şi liliac a bunicii într-un bloc nu foarte înalt, dar impersonal, ca toate blocurile standard ale comunismului românesc. Privirile amintirii îmi coboară spre un copil de trei ani care bate cu pumnii şi picioarele în uşă şi spune că vrea acasă, la ce-şi amintea a fi casa de pe Strada Cărăbuşului, aşa cum mi-a rămas în amintire, cu pietre de râu văruite, cu case de cărămidă şi paiantă, ascunse printre tei, caişi, corcoduşi şi tufe de liliac, cu părculeţul cu irişi albaştri şi galbeni la capăt, lângă o cale ferată dezafectată, năpădită de ierburi şi maci. Mă plimb şi astăzi prin memorie printre parfumuri delicate de mărgăritar şi liliac alb, de caprifoi numit de ai mei "mâna Maicii Domnului" sau aroma de neuitat a unor struguri care apar atât de rar în pieţe, ceea ce numeau bunica şi tata faimoasa "căpşunică", struguri cu boabe rotunde, negri, cu pieliţă groasă, care dau un must parfumat ce-ţi pictează limba şi dinţii în violet, numai bun la nuci şi pastramă, în toamnele acelea cu lumină mierie când făcea tata grătar în curtea bunicii, costumat în pirat... Vremuri cu o lumină specială, când mă urcam în gutui şi din gutui pe casă, lângă intrarea în podul mic unde s-au născut generaţii întregi de pisici şi rezolvam interminabilele fracţii şi simplificări la matematică... Prima viaţă.
...Strada Bistra, începutul şcolii, prietenul meu piersicul alb din faţa balconului, parfumul caprifoiului adus de la bunica şi sădit în spaţiul verde din faţă, cromatica trandafirilor aduşi din aceeaşi curte, încercări ale părinţilor de a aduce cu ei un crâmpei din viaţa la curte. Pentru ei, era progresul, pentru mine era prima despărţire.
Apoi, cineva a făcut o schimbare într-un cartier "cultural" ("al ălora din televiziune şi cultură") şi strada a devenit alee, a Compozitorilor, blocată de un bulevard care i-a închis misterioasa incursiune în fostul poligon militar unde culegeam tuburi de cartuşe şi de unde mi-a rămas un alt parfum, al unor tufe sălbatice cu miros iute şi al păiurului cu spicele lui sălbatice şi tăioase. În celălalt capăt, aleea se înfunda în noile blocuri turn care se înmulţeau, strivind iniţiala linişte orizontală asemănătoare încă acelor case bucureştene vechi, sub cele zece etaje ale lor, semne de exclamare ale politicii demografice ceauşiste.
...Altă mutare, de această dată de la parter la etaj în acelaşi bloc, mi-a furat piersicul, ucis cu sânge rece de o vecină rămasă mai jos. M-am întrebat şi încă mă întreb, deşi vecina a murit şi nici măcar nu era un om rău, cum e posibil să fii condamnat când ucizi un om şi nu când ucizi un arbore, mai ales unul care-ţi bucură zilele cu flori şi fructe mari şi albe, cele mai mari piersici albe din câte am văzut vreodată... Florile bunicii au rămas la parter, ca într-o cutie cu bijuterii vechi. Porneam în viaţă, în studenţie, în lume...
...Au urmat două bulevarde care mi-au lăsat amintiri ciudate. Amintiri frumoase, legate de primii paşi ai copiilor şi vecinătatea Herăstrăului, amintiri dureroase, cu reproşuri, certuri, lacrimi, când tot ce trebuia să fie nu era. Începea a doua viaţă. Viaţa fără parfum.
...Apoi, mutarea din Bucureşti. Mult mai traumatizantă ca prima, de la bunici, într-un oraş oltenesc, fără rădăcini, fără prieteni, cu apă şi curent electric programate, cu cartelă la pâine, zahăr şi ulei. Oraşul cu miros iute şi înnecăcios de gară. Bunica îmi povestise despre cartelele pentru alimente din al doilea război mondial. Chiar şi atunci, Bucureştiul era privilegiat. Oraşul în care fuseserăm deportaţi la locul de muncă semăna mai degrabă cu Stalingradul încercuit de nazişti. Aleea Plopilor şi "respectuosul" apelativ "bă, doamnă, ce mai făcuşi ?" Apoi, o altă mutare, în acelaşi oraş, într-un alt apartament, mai nou, dureros de gol, cu câţiva prieteni de circumstanţă, cu nostalgia Bucureştiului în suflet şi dinţii strânşi, lasă, mamă, aveţi de suportat doar trei ani de repartiţie...
...Revenirea în Bucureşti. Mutarea lângă acelaşi Herăstrău. Parcul. Copiii. Urme de gloanţe pe clădiri. Frământări pe străzi. Tancuri văzute de la fereastră. Facultatea înconjurată de figuri coborâte parcă din Zola. Crâmpeie de ciomege, nu ieşiţi din facultate, ascundeţi-vă în turn... Tropăieli pe scări. Seară, ieşim. A doua zi, urme de cioburi în secretariat, statuia lui Eminescu şi banca din faţă cu urme de praf, ghemotoace de hârtie. Eminescu are urme de mucuri de ţigară strivite pe buze. Agitaţie, vin iar, fuga în secretariat, faţa lividă a secretarei care se uită la mine şi-mi vine să râd cum stăm amândouă sub biroul ei impozant la care scria notele pe fişele de la facultate cândva şi-mi dădea lunar bursa... Ce ţi-o fi venit să vii azi după adeverinţă ? Ne uităm la cizmele de cauciuc care defilează prin faţa noastră. Noroc că biroul e mare şi are o placă în faţă, ne ascunde. Vedem doar tălpi.Tăcem îngrozite, se aud ţipete pe la etaj. Când nu se mai aude nimic, ieşim, înhaţ hârtia şi fug... După câteva zile, văd de la geam bătrâne cocoţate pe tancuri, cu flori în mâini, ţinând personajele noului "abator" politic, nu, nu al lui Zola, al verii violenţei la Bucureşti... Parfum de praf şi violenţă.
...Altă mutare. O mică garsonieră, scurt timp... Plimbări pe străzi cu vile, la şosea. Apoi, revenirea pe aleea Compozitorilor. Golul din suflet, moartea tatei, rană care nu se vindecă nici măcar între lucruri pe care le-a atins, pe care le-a iubit. Parfum hidos de dezinfectant. Spaţiul se dilată mereu, de la o cameră la trei, tot timpul.
...Altă mutare. Din nou o cameră, o garsonieră şi un regim care seamănă cu o cazarmă dezordonată. Certuri. Ameninţări şi spaime. Executări forţate, pentru datorii. Luptă. Parfum de flori veştede.
...Altă mutare, pe o stradă cu nume de apă de ţară. Gârleni. Nu-mi place, mă ciocnesc mereu pe strada asta de fetiţa care plângea şi dădea cu pumnii în uşă, care vrea acasă... Aici nu sunt acasă, n-am copacii mei, teiul meu... Doar betoane cenuşii. Nu contează că apartamentul e mare, e rece, bate vântul singurătăţii în el, iar alcoolul transformă iremediabil omul de lângă mine într-un străin. Cât de departe e de prima imagine, cât de departe sunt de mine însămi... Miros de alcool. Miros de urină de câine şi cenuşă.
Computerul... Magia unei nopţi care mi-a arătat Fractura. Dar care mi-a arătat şi puntea peste fractură.
...Altă mutare. Altă garsonieră. Singură. Regresia forţată în copilărie. Lupta contra regresiei. Al doilea bulevard 1 Mai. Viaţa pe fragmente. Progres prin încrâncenare. Să crezi. Să fii. Să scrii. Să lupţi pentru tine. Parfum încăpăţânat de tei.
... Din nou, alte trei camere. Victoria. Copiii. A treia viaţă, partea I. Bucuria de a construi, de a înnoi tot. De a crea. Minimalismul şi lupta cu vechiul. Am aruncat tot ce era vechi. Bibelourile sunt exilate în camera mamei. Camera mamei. Reduta. Locul în care se ascunde cineva în spatele unor dulapuri ca nişte metereze. Locul în care se clădesc altare cu fotografii. Convieţuire accidentată. Regresie cu evadări în spaţii personale. Frumuseţea apusurilor văzute din balcon şi a luminii după-amiezelor care fac frunzele ficuşilor transparente. Dantela perdelei desenând umbre chinezeşti pe frunzele late de "urechea elefantului", colocasia. Forme şi culori, vişiniul taburetelor cuburi şi al lumânărilor ornamentale. Obiecte discrete pe care le iubesc, cu parfumul viselor mele de demult, pierdute prin anii '20-'30, Art Nouveau, linia vegetală în coşuleţul de argint care cândva găzduia cărţi de vizită la bal. Sfeşnice cu lumânări, tot vişinii. Restul e lumină, crem, bej, soare, frunze, parfum discret de narcise şi liliac alb... Şi alt computer. Poarta magică. Cea care m-a scos din a doua viaţă, într-o noapte şi care se deschide din nou. Sunt neîncrezătoare. Gata de defensivă. Inutil, fiindcă Poarta deschide acum...
...a treia viaţă, partea a II-a. O altă mutare. Alte zări. Altă lume. Altă metropolă. Uriaşă. Oraşul lumină. Oraşul cu care mă împrietenisem demult, pe la patru ani, când învăţasem să citesc în limba lui, înainte să citesc şi să scriu în cea natală. Oraşul cu mii de străduţe şi denumiri inepuizabile, vechiul Lutèce, cel izbucnit radial din Ile de la Cité, chiar el, Paris... Lângă el, bijuterii de provincie, locuri unde te retragi din magia acestei fascinante metropole atât de asemănătoare unei femei frumoase. Locul cu linişte. Locul cu Strada Castanilor. Locul cu parfum de nou. Locul de unde plec acum. Locul de unde plecăm acum. Încă o mutare provizorie. Locul dinainte de altă viaţă. Locul dinainte de altă casă. Locul de dinainte de alt parfum...

4 commentaires:

Marius a dit…

Frumos. Locuri oarecum comune. Si timpi. Cred ca in 2-3 ani o sa am o mare surpriza, nu ? :)

Vocea-de-departe a dit…

Posibil... Dar, să trăim până atunci.

Daniela a dit…

Felicitari pentru articol! Mi-au dat lacrimile pentru ca m-am regasit atat de mult in el...prima mea iubire, casuta bunicilor mei, undeva la tara, va fi si ultima, amintire printre putinele amintiri frumoase, pe care o voi lua cu mine...

Vocea-de-departe a dit…

Mulţumesc, Daniela. Bun-venit în Trans-cyber-ian, sper să-ţi facă plăcere călătoria...:)