vendredi 15 mai 2009

Străin

 Nu încetez să mă minunez cât de mult strâmbă gelozia oamenii, ca oglinzile acelea de bâlci. Sau poate aşa sunt ei de fapt, poate abia atunci vezi că o mamă care ar trebui să-şi acopere copilul de cuvinte dragi ca de mângâieri îi serveşte înjurături şi calificări animale. Te aşteptai la oricine, cunoştinţe şi poate chiar prieteni să fie atinşi de această boală veche şi rezistentă, gelozia, mutantă ca un virus parşiv. Dar la o mamă,  la a ta...

Copilul se apropie de casă, călcând pe pavaj, călcând pe amintiri şi pe gânduri,  zgribulit în plin soare. A auzit despre o mamă care s-a dus la preot să-şi blesteme copilul care nu se căsătorea cu cine voia ea, a auzit alta înjurându-şi copilul care în căutare de vorbe bune se ducea la o rudă şi nu la ea,  alta pentru care banii însemnau mai mult decât propriul copil...

A auzit şi vorbele, care în spatele trivialităţii care i-a însoţit convieţuirea cu propria mamă ascundeau o adâncă gelozie. În loc să se bucure de reuşita copilului, să fie mândră de el, care şi-a găsit lumina şi bucuriile, care nu şi-a uitat rădăcinile, ea îl insultă şi-i reproşează minciuna prin omisiune.

De ce nu mi-ai spus unde eşti ?

Nu ţi-am spus unde sunt, strigă copilul, fiindcă ştiu că eşti geloasă pe oricine altcineva cu care împărtăşesc un zâmbet, o bucurie, o stare, lucruri care pentru tine nu înseamnă nimic altceva decât un moft. Ai să mă persecuţi până la moarte fiindcă am căutat la altă femeie cu mai mult instinct matern un crâmpei de căldură sufletească ? 

Străin, copilul strânge între pleoape durerea de a fi încercat să crească spre soare din această creangă uscată şi cu ghimpi din care a înverzit demult, demult, întrebându-se dacă vreodată a avut şi ea o floare...

Aucun commentaire: