Mă simt la mine și între ale mele doar în fața unui singur obiect. Și lângă vreo câțiva oameni. Cum însă niciodată nu-i pot aduna laolaltă și pe oameni și obiectul, nu mă pot simți acasă.
Sunt într-o perioadă de tranziție și deși e frumos aici, e liniște și proprietăreasa ne deranjează suportabil, mă simt ca în gară.
Mai mult ca oricând, îmi dau seama cum e să sintetizezi. O viață într-un obiect, câteva suflete și câteva imagini. Totul, împreună cu această lumină dulce care-ți îndoaie uneori stomacul de duioșie, încape aici. În acest obiect, un soi de cufăraș, în care se ascunde o cutiuță cu frunze pentru parfumat încăperea primite de la fiicele mele, petalele unui trandafir alb primit de la el, un cd cu cea mai frumoasă declarație de dragoste primită în viața mea (un strigăt al unui suflet dezgolit, 50 de minute de cuvinte răscolitoare), o brățară de argint, moștenire de familie și niște mătănii care închid în ele o poveste paranormală, prea lungă pentru a fi spusă aici. Lângă cufăraș mai există un obiect drag, o balanță de bronz, care ține în talerele ei aproape tot ce am trăit. Astfel se închide cercul magic, locul unde sunt acasă.
...Pe moment sunt așadar într-o gară, cu acest mic cufăraș în mână și mă uit la trenuri. Unul m-a adus aici. Trebuie să aștept un timp. Încă nu știu în care voi urca în continuare...
1 commentaire:
In general, toti suntem calatori in diferite "gari" ale vietii...toti asteptam ca urmatorul tren sa ne duca acasa; si intr-adevar , acasa te simti acolo unde sufletul se indreapta cu bucurie, seninatate si liniste, acolo unde a experimentat fericirea si sensul de a fi..
Foarte frumos scrieti!
Va multumesc pentru minutele de liniste si introspectie in care ma gasesc si regasesc aici, pe blogul dvs.:)
Enregistrer un commentaire