mardi 14 juillet 2009

O lumină în sipetul cu amintiri


...Mi-e dor de tine, de vremurile când tăceam împreună, de vremurile când povesteai despre Izvorul lui Crai, de lumina dulce a toamnelor când erai piratul meu, de gustul puiului la grătar cu mujdei făcut de tine, al ciocolatei albe împărţite pe furiş, al felului în care erai radiestezist şi ai aflat oferind unui sat fântâna pentru care eşti pomenit şi astăzi, al minunatelor zile pe platourile de filmare, între decoruri, între actori, printre costume şi mobile, în spatele tău, lângă magnetofonul Nagra, ţinând uriaşele sau minusculele microfoane pentru "priza directă", apoi fascinanta muncă de la post-sincronul de dialoguri, post-sincron-ul de zgomote, uriaşa sală de mixaj unde adormeam pe canapea, sub imensa masă de mixaj, coşurile cu "bucle de film" pe 35 mm, nenumăratele ore când colindam înregistrând tot felul de zgomote pe km întregi de bandă de magnetofon, scârţâituri, fâşâituri, împuşcături, (celebrele tale împuşcături din toate filmele poliţiste româneşti), ziua în care ai descoperit cum ar putea "suna tăcerea", căştile tale (când mă uit la ale mele parcă mi le pui tu pe cap uneori), ore şi ore cu căştile pe urechi până la epuizare, în ciuda interdicţiilor medicale, deplasările câte şase luni la filmare prin locuri nebănuite, multe dispărute, panglici de litoral cu cherhanale părăsite, grinduri între Razelm şi mare, cai gonind în deltă, urmele noastre sus în vârful Transfăgărăşanului în iulie pe zăpadă, minunata călătorie cu goeleta Speranţa şi celebra căzătură a lui Jean Constantin ("Jeane, mai trăieşti ?" ), pistolul de cauciuc şi cearta cu marinarii din port din cauza câinelui regizorului, peştele-dragon şi prietenia cu foarte tânărul pe atunci Şerban Ionescu, după-amiezele între meri în Sibiu căutând grafia epocii pentru filmările la "Ion" după Rebreanu împreună cu arhitectul care semna decorurile filmului, sângele artificial "de iepure" şi arta machiajului sau cum poate o actriţă cu figură pătrată să apară pe peliculă cu un oval perfect, liniştea teiului "meu" pe malul lacului la studioul cinematografic, cabina inginerilor de sunet, labirintul coridoarelor şi câte altele...

...Am ridicat capacul sipetului cu amintiri dragi încet, încet, ca să nu te tulbur, doar ca să-ţi şoptesc că te iubesc, pentru că n-am apucat niciodată să-ţi spun, deşi ştiu că ştiai, că eşti pe-aproape şi-mi auzi gândurile, încet, încet, încet, noapte bună, tată...

Între şoaptă şi eternitate, ce n-aş da să te aud din când în când spunând "bonne nuit, ma fisou, ma fille-fils..."

4 commentaires:

Daniela a dit…

Mi-au dat lacrimile..intamplator azi e ziua de nastere a tatalui meu care se afla la mii de km de mine..multumesc ca mi-ai amintit ...sa simt .

Dana a dit…

Emotionant...Mi-as dori sa citesc si jurnalul scris de tine intr-o zi...

Vocea-de-departe a dit…

@Danangib - Hmmm, nu e chiar un jurnal în adevăratul sens al cuvântului, mai degrabă labirintul meu. Unul dintre titluri (fiindcă ezit încă la titlu şi la încă vreo două, trei capitole) ar fi "Pluta şi labirintul"...
@Daniela - Viaţa ne ia de lângă cei dragi în felurite feluri. Sau ni-i ia pe ei. Dar sunt cu noi prin urmele lor pe sufletul nostru.

Chuck Dilmore a dit…

Beautiful~