"Răbdarea, o formă particulară a disperării, deghizată în virtute"...
Repetentă la examenul acestei "virtuţi", m-am îndrăgostit de o poartă dintr-un sat de pescari cu nume de floare, undeva prin Normandia. Lemnul ei e uşor scorojit, dar e scufundată în verdeaţă, două ghivece cu flori surâzând discret la intrare, iar numărul casei, deşi e 43, l-aş schimba în 45, din motive nostalgic personale... Chiar şi bufniţa de pe uşă aş păstra-o, e semnul nopţii şi al reflecţiilor, al secretelor păstrate adânc, adânc în nopţi de vară dureros de înalte.
În spatele porţii, intimă, exuberantă, îmbrăcată în lumină ca o femeie care iubeşte şi se ştie iubită, viaţa...
2 commentaires:
Parintele Cleopa de la Sihastria, prieten bun si dohovnic al Avvei Arsenie Papacioc, care s-au "nevoit" impreuna in pustie,iar acum e undeva in cele mai inalte ceruri, avea obiceiul sa-si mangaie vizitatorii cu vorbele pe care ti le amintec si tie:
"-Manca-v-ar Raiul" si recomandarea expresa "Rabdare, Rabdare, Rabdare! Stiu din experienta ca atunci cand ti se inchide o usa, ti se deschd multe altele...sau macar o fereastra.
In viata nimic nu e ireparabil decat boala incurabila si moartea.
Totul trece si ne aflam mereu intre Eros si Thanatos...
Codita sus!
N-am putut comenta decat semnand ca Anonymus, Nene Iancule unde esti sa ma vezi?
Catalina
Enregistrer un commentaire