samedi 7 novembre 2009

La ou je t'emmenerai...


Stau în coate pe marginea timpului şi închid ochii cu ură în faţa repetitivităţii. Monoton. Cotidian. Repetitiv. Plictistitor. Secundă cu secundă. Timpul reintră în matca de acum o lună. Două. Trei. Au fost de-ajuns câteva zile de întrerupere şi mă gâtuie deja uniformitatea. Mă mânjeşte cu noroiul anostului. Fada faţă a secundelor. Insipida scurgere a orelor. Searbăda înşiruire a aceloraşi gesturi. Carnavalul. Zâmbete agăţate de urechi. Saluturi şi urări în care nu crezi. Ploaia mi-a tăiat evadarea. Sălcii şi agasante, vocile din jur mă răstignesc. Sunt o insectă în insectarul săptămânii. Soarele s-a ascuns în cenuşiul ploii şi s-a scurs pe pământ. Toată lumea calcă pe el şi-l transformă în noroi. "Ia-mă de-aici", i-am spus, "du-mă la capătul lumii".
"Capătul lumii nu are capăt", mi-ai răspuns, liniştit. Şi ploaia ţi-a spălat în continuare faţa.

Aucun commentaire: