mardi 22 décembre 2009

Povestea porcului între sacru şi profan

 Sacrificiul porcului reprezintă sacrificiul spiritului străvechi agrar. Cândva, porcul nu avea nimic impur şi nici în clin, nici în mânecă, cu imaginea godacului plin de noroi contemporan. Era un spirit liber, mistreţul, curajos, spiritul grâului la indo-europeni. Arderea lui, (pârlirea) are de asemenea o semnificaţie rituală, de purificare prin foc. Grecii asimilau porcul şi sacrificiul lui ritual lui Adonis. Ares, gelos pe succesul şi perfecţiunea fizică a lui Adonis, a aţâţat un mistreţ, care l-a sfâşiat. De atunci, adoratorii lui Adonis sacrificau ritual porcul şi-l mâncau la ospeţe rituale. Egiptenii asimilau porcul cu Osiris şi sacrificiul său avea legătură cu moartea lui violentă.
 În spaţiul carpato-dunărean, ritualul e complex şi începe cu purificarea locului în sine, însemnat de multe ori cu o cruce sau o linie şi stropit cu apă sfinţită sau vin. La intersecţia creştinismului cu religiile politeiste şi alte vestigii aşa-zis păgâne, totul începe prin crearea unui spaţiu propice. Sarea, simbolul purităţii şi curăţeniei şi boabele de orz erau presărate încă de pe vremea romanilor pe capul victimei, pentru purificare şi îmblânzirea zeilor protectori ai căminului. Sângele, simbolul vieţii, era puntea energetică de legătură între om şi divinitate.
 Interesantă e participarea tradiţională a unui preot, care în afară de asigurarea transmiterii creştine a unei sărbători "păgâne", primea de obicei limba porcului, simbol al comunicării cu divinitatea.
   În privinţa divinităţii, porcul era un slujitor al zeului Anului, primul zeu al omenirii care se năştea primăvara şi murea iarna, odată cu timpul calendaristic, cunoscut ca Zeus, Saturn, Crăciun, Shiva, Mithra sau Iisus. Era sacrificat ritual, pentru a contribui la ordonarea haosului timpului îmbătrânit şi la revenirea luminii în lumea care "îmbătrânea" odată cu timpul calendaristic, îndreptându-se spre întuneric. Ospăţul de Crăciun sau de Revelion, strigările peste sat sau Periniţa nu reprezintă altceva decât reminiscenţele petrecerilor orgiastice greceşti şi romane pentru îmbunarea zeilor şi restabilirea ordinii universale. Chiar şi excesele erau indicate, de băutură sau mâncare, gălăgia şi muzica zgomotoasă, pentru îndepărtarea spiritelor rele, venite de pe filonul Saturnaliilor romane. În unele zone se practică încă "Vasilca", un obicei complex cu măşti, dintre care cea mai importantă e capul de porc sacrificat ritual de Crăciun, simbolizând reînnoirea anului agrar. În final, după dansul ritual şi schimbul de urări de bine, (cu valoare de magie albă, ca toate urăturile şi colindele) capul de porc se îngroapă ritual.
 Creştinismul poartă cu sine, într-o fericită asimilare, numeroase practici precreştine şi eliminarea lor ar sărăci frumuseţea tradiţională a acestui moment al anului. E de fapt o sinteză unică a unor sărbători precreştine, greceşti, geto-dacice, romane, orientale într-o religie nouă, creştinismul, cu accente unice în zona noastră.

2 commentaires:

Dana a dit…

Foarte interesant si bine de stiut. Multumim.

B85CSP a dit…

... Sacrificul de Ignatul acesta să fie şi pentru visul tău! Am împlinit ritualul, deci bunăstarea, norocul şi fericirea pot să vină! Eu cred mai mult în puterea rugăciunii şi în forţele mele. Forţa de a mă ajuta singură, de a ajuta pe alţii sau de a cere ajutor...
E o treabă şi cu sacrificiul, în sensul că nu obţii un ceva până nu renunţi la altceva. Am observat asta...