lundi 28 décembre 2009

"T'as d'beaux yeux, tu sais ?"

      Un an, avec ses petits heurts, ses petits cahin-cahas, mais surtout, un an de découvertes. Douceur. Sens inattendus. Chansons. De la vie. Du présent. De la complicité. Vivre. Sourire. Respirer. Etre a l'abri. Etre.




      ...Restaurantul era atât de intim, încât nu rămânea decât intrarea şi faptul că existau chelneri ca să-ţi amintească de faptul că nu erai într-o casă particulară. Două saloane, măsuţe mici, decorate ca în casele vechi. Un şemineu. N-am ştiut de existenţa lui, altfel am fi rezervat masa din faţa lui. Ce poate fi mai intim decât un şemineu cu flăcări adevărate, lângă el o lampă şi o bibliotecă, iar măsuţa de două persoane în faţa şemineului ? Ca şi cum ai lua masa în salon. Noi chiar suntem în salon. Lângă o fereastră prin care se uită la noi seara, cu o lumină albastră, înainte să cadă-n braţele unei nopţi de iarnă. Ne promitem solemn să revenim aici. Chelnerii sunt atât de discreţi, că nu-i auzi. Îţi dispar farfuriile goale din faţă doar. Ţi se umple paharul. Ai timp să priveşti luminiţele din ochii celui din faţa ta. Zâmbetul înstelat de vin. Culorile rembrandtiene, leneşe, care îţi odihnesc privirea. Gustul bucatelor servite impecabil. Şi nu, nu e un restaurant de nuştiucâte stele. Maestrul bucătar a ornat atât de frumos farfuriile, încât nu-mi vine să mănânc, ca să nu stric arabescurile sosului acestui blanquette de veaux aux champignons. Fărâme de gânduri. Mâncăm asortat. Eu, sos alb, tu sos au Porto. Frunzele de salată şi sfecla roşie dansează în farfuria ta ca nişte spaniole. Flamenco. Paharul meu s-a umplut fără să-mi dau seama. În spatele nostru, doi bărbaţi solizi discută într-o limbă nordică. În dreapta, seara ne face cu ochiul, în albastru. În spatele tău e o oglindă şi-mi vine să mă ridic puţin, să fac o piruetă, să trec spre şemineu şi să îndrept buşteanul care aruncă steluţe roşii. Aşa uiţi că eşti într-un restaurant şi cauţi pisica sau papucii...
... Afară, ieşim din rue Lamarck, zgribuliţi. Am înconjurat cu totul colina Montmartre. Ajungem spre Caulaincourt şi trecem nostalgic pe lângă Piaţa Jean Gabin. Scormonesc prin memorie. Sigur am fotografiat-o, dar pe atunci era vară. Ne uităm unul la altul, surâdem şi înainte să descui maşina spunem amândoi replica lui Gabin către Michèle Morgan: "T'as d'beaux yeux, tu sais..."




                                                              Când naiba a trecut un an ?

1 commentaire:

tasha a dit…

Uff...ce frumos ai descris totul,parca eram linga tine...
Ani trec ,ma tres chere,fara sa prindem parca de veste...mai ales cand cel drag este alaturi de tine,mai greu trec insa in singuratate...:(