vendredi 28 mai 2010

GR 34 (Bretania, partea a III-a)

Creată în 1791 în lupta contra contrabandei, GR-34, zisă şi "Poteca vameşilor" (Le sentier des douaniers) înconjoară toată Bretania. Porneşte de la digurile din Saint-Michel, (muntele care devine insulă la maree înaltă, zilnic), îmbrăţişează Coasta de Smarald, (Cote d'Emeraude), Coasta de Granit Roz (Cote de Granit Rose), Coasta Leon (Cote du Leon), Coasta Cornouaille (Cote de Cornouaille), până la Cote Sauvage (Coasta Sălbatică) şi Cote d'Amour (Coasta Dragostei) aflate spre Vannes, de cealaltă parte a Bretaniei.
   Parcurgând-o, treci pe lângă respiraţia Mării Mânecii, peste falezele ei înalte, pe lângă cazemate germane rămase de la Debarcare şi rezervaţii de păsări şi flori.
 Rămân fascinată de maree, lăsându-mi gândurile şi privirea să fugă cu vântul, peste stânci, printre flori galbene cu spini şi frunze ce par jnepeni altoiţi cu salcâmi pitici, primii maci, păiur şi ierburi de munte, cu marea în dreapta şi pădurea în stânga, alternând cu lanuri de grâu până la faleză (care-mi amintesc de Costineşti spre Golful Francezului, cândva) sau saline marine.
      Noi am mers 7 ore şi am parcurs o bucăţică infimă, în golful Saint Brieuc, acel mic V de lângă oraş. Suficient cât, deşi aveam bocancii de munte, să-mi fac o rană dureroasă la degetul de la picior care mi-a amintit toată vacanţa că n-am mai făcut excursii din studenţie.  Dar nu m-a împiedicat să absorb ca un burete toate imaginile, să mă cocoţ sau să mă întind pe burtă în poziţii caraghioase doar ca să cadrez cât mai bine. Lumina n-a fost excelentă, era de cele mai multe ori tamizată, căzând pudră peste tot, ideală pentru o cameră de filmat, nu prea bună pentru contraste.
Saint-Guimond


Plaja sub Pointe du Grouin, marea se retrage tiptil

Macul şi marea, sau nisipurile ude

Salcâm sălbatic ?


De cealaltă parte a golfului, portul Plerin, văzut în prima zi,
de această dată dinspre cealaltă parte a V-uli


Uneori, marea nu mai revine, lăsând uscatului ce e al uscatului, dar şi bărcile care-i aparţin...


Spre Yffiniac, Maison de la Baie


Ce scoate marea la iveală, când se retrage...
Mi-ar plăcea să fie o fărâmă din cetatea scufundată...

2 commentaires:

Danangib a dit…

Extraordinara calatorie, ai strans amintiri cat pentru o viata!

Vocea-de-departe a dit…

E adevărat. Fiindcă îmi place să scotocesc prin istoria locurilor pe unde merg şi prin simbolurile lor. După părerea mea, e cel mai pasionant lucru când mergi undeva, să afli ce trecut au locurile acelea şi cum au evoluat spre prezent. Asta şi specificul local, etnografia lor.