mercredi 9 juin 2010

Perfecţiunea monocristalină a insuportabilului

...Între ceasuri, trec pe bulevardul vieţii tale o mulţime de oameni. Unii păşesc cu grijă, alţii apăsat. Indiferent cum trec, toţi lasă urme. Unele sunt speciale. Adânci. Rune. Semne. Simboluri. Cicatrice. Repere. Şi treci aşa, prin viaţă, cu cocoaşe, urme de gheare şi de flori pe tine, ca un monstru ciudat. Cu mască pe tot corpul. Pe tot sufletul. Unii vor să te vadă cum eşti cu adevărat. La început timid, pe urmă sfidător, scoţi masca, îndreptându-ţi spinarea sub toate urmele din lupte, între mândrie şi jenă. Cauţi dincolo de politeţea din ochii interlocutorului. Nu te interesează rebuturi ca mila. Compasiunea. Raţionalismul social. Politeţea slinoasă. Vrei adevărul o dată în viaţă. Comparabil cu Punctul Zero. Cel care ţi-a imprimat pe viaţă cea mai adâncă urmă de bocanc pe suflet. Care ţi-a deschis cealaltă viaţă. Pulverizându-te aproape complet în aer. Reperul pentru care ai cheltuit o energie uriaşă ca să-l faci măcar suportabil. Cicatricea. Amprenta.
 Doar câţiva nu o iau la fugă. Doar pe câţiva nu-i laşi tu în urmă, scârbit de ipocrizie. De minciuna socială. Fiindcă amprenta aceea pulsează. Făcându-te să te îndoi de durere, cu dinţii strânşi, în zile în care aburii trecutului îţi fură oxigenul. Dacă ai noroc, unul singur din mulţime te vede cu adevărat.
      Atunci, şi numai atunci, când adâncimea Amprentei atinge perfecţiunea monocristalină a insuportabilului, devine cuvânt.

(Punctul Zero)

2 commentaires:

SOmeONE a dit…

Quintesenta! Profunda si dura ca o lama de samurai. Complimente, sincere!

" Doar câţiva nu o iau la fugă. Doar pe câţiva nu-i laşi tu în urmă, scârbit de ipocrizie."
Am s-o mai "rumeg" pe asta... Poate ii gasesc punctul slab. Pentru mine insumi... :)

tasha a dit…

"Dacă ai noroc, unul singur din mulţime te vede cu adevărat",cat adevar!
Ma bucur sa te recitesc din nou,articolele tale sunt pline de intelepciune,unele ma pun pe ganduri chiar...
Pupicei satmareni!