Domnul Neacşu

...Să zicem că azi, cu Rhinofluimucil-ul înfipt într-o nară, sorbind un grog improvizat şi refuzând cu hotărâre alte medicamente, m-a traversat o undă ironică. Nu că m-ar fi lovit optimismul. Doar scrâşnitura ironiei sorţii. În fond, în ziua cea mai aglomerată, de ce n-ar veni o pârlită de gripă să mă faulteze duios din mers ? În fond de ce să plătesc toate taxele şi în general ce nevoie aş avea de bani, nu ?
Aşa că, dintr-o cută mişelească a memoriei lungi sau scurte, mi s-a activat portretul domnului Neacşu. Pornind de la numele cu rezonanţe folclorico-lingvistice. Asocierea "cş" mă trimite direct la expresia "când o face plopul pere şi răchita micşunele". Ca şi personajul, abia smucit din ograda părintească, vorba aceea, prima generaţie încălţată şi cu bască şi împins în capitală, cu apartament de două camere şi recamier. Domnul Neacşu şi micşuneaua lui... El e meşter cu halat albastru, pe care-l plimbă şi la pensie, mândru şi peticit, când face inspecţia în jurul blocului. Fiindcă domnul Neacşu e un om important. E preşedinte de scară şi mecanicul blocului. Omul cu şurubelniţa şi cleştele la piept, ca o batistă. Omul care repară tot timpul "punctul termic" şi vanele de la subsol. Care se strică mereu. Care inundă mereu. Cărora le schimbă gânditor câte o garnitură, ţinând foarte important o scobitoare în colţul gurii. Rumen în obraji de la trăscăul produs în casă din cartofi de micşuneaua lui casnică, care face de toate acasă, murături, suc de roşii, zacuscă, trăscău şi vin. Când domnul Neacşu coboară în subsol, micşuneaua iese în papuci pe preşul de la uşă, ştergându-şi gura şi colţul ochiului cu cârpa de vase cu un fel de nostalgie maternă, de parcă i-ar pleca bărbatul la război. El, burtos şi important, coboară cele trei etaje demn, cu mâinile la spate şi basca trasă vitejeşte pe ceafă, să-i întindă părul încă prezent. După tura de onoare prin subsol, domnul Neacşu îşi reia scobitoarea şi plimbarea importantă, la pas pe lângă blocul cu patru etaje. La scara 5 se întâlneşte cu un personaj negricios, cu ochelari negri, costum, pălărie şi pantofi albe. Domnul Neacşu îl priveşte cu o expresie nesigură pe domnul Vidică. Nu ştie în ce categorie să-l înscrie. Ştie că e responsabil, dar nu ştie unde şi de ce. Personajul are aerul unui mafiot, nu iese niciodată fără mănuşi şi baston şi de sub ochelarii negri nu se vede nimic. Domnul Neacşu se scarpină în cap, gânditor, cu şurubelniţa pe care a scos-o de la rever, ca să aibă un fel de avantaj asupra domnului Vidică. Şurubelniţa spune multe, e marca lui. E şurubelniţa Neacşu.
...Se salută, domnul Vidică ridică ceremonios pălăria zburlindu-şi cele câteva fire de pe chelie şi pe urmă pleacă, la fel de enigmatic. Unde se duce şi ce face e un mister, nu vine niciodată cu pachete sau plase şi domnul Neacşu e înciudat că nu poate afla nici micşuneaua mare lucru. Şurubelniţa şi basca Neacşu se întâlnesc din nou. Las' că află el, are el sursele lui, Pandele de la scara trei şi nea Moraru de la unu tre' să ştie ei ceva, "a aflat ei" de la alde Maricica, care-i mai calcă lu' nea Vidică. Şi-atunci s-o vază el pe micşuneaua lui că-i mai zice "Neacşule, o să afli tu ceva despre Vidică înaintea mea când o zbura porcu'..."
Domnul Neacşu nu era prea sigur cine era porcu', dar avea el, aşa, o bănuială în organism că nu era Adrian Păunescu.