lundi 25 octobre 2010

Nu vreau azi la Paris !



...De fapt, voiam o fugă mică la Versailles. Bineînţeles că uitasem că la sfârşit de săptămână sunt mereu "Les eaux musicales". Dar azi n-am chef de muzică barocă şi nici de jocuri de fântâni arteziene. Nu vreau culorile minţii. Nici culorile sufletului. Nu vreau solemn, contraste şi bucle baroce. Vreau culorile toamnei. Gălăgia lor. Generozitatea lor. Viaţa lor. Am nevoie de vitalitatea lor. Trebuie să mă îmbib de viaţă, ca să rezist între betoane moarte. Stejarul din faţă şi bradul fac ce pot, dar mi-e sete de mai mult. Numai că e ultimul spectacol al sezonului la Versailles. Şi e atât de plin de lume, că plecăm, eu, cel puţin purtând în cârcă o ciudă aproape materială. O revoltă cât lumea. Îmi vin lacrimi în ochi de furie şi transport cu ciudă în spinare lumea rotundă a enervării. Sunt Atlasul injustiţiei. Al furiei. Al revoltei. Al... E nedrept. Când ai atât de puţin timp la dispoziţie fără martori mici şi mari în jur, vrei să evadezi. Vrei.Timp pentru tine. Timpul pentru mai târziu. Când nu vei mai avea timp. Nici forţe. Nici chef.
   Şi atunci, Peter Pan, care îmi ascultase răbdător liniştea şi apoi explozia de revoltă sub cerul brusc bosumflat, mă trage de mână spre alt tren. Până să mă răstesc la el, se închid uşile şi o voce feminină din pantofi articulează rar destinaţia, Paris-Montparnasse. Huh ? Reacţionez şi întreb ce naiba căutăm în trenul ăsta. L-am mai greşit o dată astă-vară şi am ajuns acasă trei ore mai târziu, schimbând alte două la Gara Austerlitz. Ce naiba să caut la Paris ? Nu vreau azi la Paris ! Peter Pan tace şi se face că nu vede când îi arăt, cu o deprimare furioasă tot mai neagră, că a început să şi plouă. Şi că în gară, ceasul ăla impersonal se uită urât la mine şi-mi arată că e deja ora 15.
...Resemnarea e ca o ciorbă reîncălzită. Ţi-e o foame de lup, ai chef de ceva gustos şi dai de o ciorbă reîncălzită cu miros de restaurantul Gării de Nord din Bucureşti. Din afară, e chiar amuzant. Cobor. Evident că am un aer de martiră mofturoasă. Toată săptămâna, cât timp am văzut doar monitorul şi m-am deplasat între pereţii betonului cotidian, soarele s-a strâmbat la mine pe fereastră, mi-a scos limba, s-a dat cu norii pe sub nasul meu şi m-a făcut să înghit în sec cu gândul la culorile din parcuri. Acum, uite-aşa, de-al naibii, a stins tot şi a trimis o ploaie cu miros de şcoală. Şi n-am nici umbrelă. Şi bate şi vântul.
   Dar Peter Pan ştie ce ştie şi, deşi mă duc picioarele spre turnul Montparnasse, cine ştie, poate se întâmplă ceva interesant pe-acolo, mă trage spre trecerea de pietoni de pe Boulevard de l'Observatoire.
   - Acum recunoşti unde eşti ? mă întreabă, mucalit.
Îmi vine să-i pun un morman de frunze-n cap şi intru ca un copil scăpat în recreaţie în Grădina Luxembourg. Castanii au ruginit direct, prin roşu virează doar un arţar pitic din faţa unui pin impresionant, plin de conuri, dar florile se joacă încă pe lângă alei.
    Probabil a făcut Peter Pan ceva, că a ieşit şi soarele.






3 commentaires:

La Rose Jaune a dit…

E minunata gradina; m-am plimbat si m-am odihnit la soare in primavara si in vara (nu pierd niciodata prilejul de a o admira cand vin la Paris). Dar cred ca acum, toamna, e mai frumoasa ca oricand...

Liviu Vacariu a dit…

La Versaille, de curind, ne-am gasit linistea intr-o barca. Avantajul acestui gen de plimbare este ca intr-o barca incap doar doi turisti, numarul de barci este foarte limitat, iar asiaticii nu se dau in vint dupa apa.
Nu stiu exact cum suna "apele muzicale" pentru ca nu prea gust acest gen de apa, dar stiu ca scirtiitul vislelor si sunetul inaintarii barcii prin apa au fost cele mai "baroc" sunete pe care le-am auzit in ultimul deceniu.
In Gradina Luxembourg ne-am tras sufletul acum o vara, iar pe unul din scaunele cu vedere spre cer am mincat o para.
Din ce am putut sa-mi dau seama cele mai frumoase amintiri sunt cele in care am facut cele mai simple lucruri, am mincat un sendvis pe iarba, o para pe scaun, m-am dat cu barca. De fiecare data cind am vrut sa fac ceva special a iesit prost, poate si pentru ca la asta s-au mai gindit si alte citeva mii de persoane. Daca o sa mai vreau vreodata la Paris mi-am jurat ca o sa caut sa fac cele mai banale lucruri.

Tasha a dit…

Chiar daca nu ai fost decisa incotro s-o iei se pare ca ai ales o cale frumoasa,ti-ai rasfatat sufletul cu culorile toamnei,una peste alta ne-ai rasfatat si pe noi cu imaginile superbe.Parisul e minunat,mi-ai trezit amintiri...ah!!! ce minunat ar fi fost sa fiu si eu acolo acum...dar,azi e Ziua mortilor in Ardeal si eu plec curand la cimitir,voi fi plina de tristete,ca de fiecare data cand fac asta,dar voi depasi cumva,ma voi gandi ca ei de acolo de sus isi doresc sa ma stie vesela nu trista.....