Ultimul tango la Paris

...O căldură nostalgică, vibrând leneş ca un şal pe umerii Parisului. Parisul e o femeie frumoasă, cu mii de feţe fascinante. Aseară am ales-o pe cea argentiniană. Strada Mouffetard ne-a primit mai animată ca de obicei. A început anul universitar. E un Babel. Aud engleză, multă spaniolă, limbi asiatice şi feţe asiatice, ici-colo câte un cuvânt în franceză, italienii strigă "ciao" spre ai lor, figurile se schimbă, vin şi trec, multe râsete, sandale, fuste scurte, tricouri şi bretele în octombrie. E o seară în care vara se uită peste umăr. În faţă la "Fifth Bar", un grup de vreo 20 de tineri au ajuns până în strada cu piatră cubică. Râd cu poftă de lupi tineri şi ţin ţigările între degetul arătător şi mijlociu, în timp ce inelarul şi degetul mare ţin cutii cu bere. Fetele au braţele goale şi multe brăţări, băieţii poartă pălării cu boruri scurte. Pe lângă ei se scurge şuvoiul de trecători, printre care şi noi, cărându-ne oboseala diurnă atârnată de glezne şi încercând să spargem din răsputeri monotonia.
La "Casa Pepe" ard mici lumânărele roşii şi se simte parfum de paella. Oamenii sunt zgomotoşi şi ne gândim amândoi la acelaşi lucru. Ce trebuie să fi fost aici când au câştigat spaniolii Cupa Mondială la fotbal... După aceea, urmează lungul şir al restaurantelor tradiţionale, cu oferta lor de fondues şi pierrades, arome de jambon, grătare şi ciocolată topită, servită cu căpşune reci...
...Nici nu mai ştiu care dintre noi a avut ideea să începem turul gastronomic al lumii. Ştiu că acum doi ani, am început cu un restaurant tibetan, unde m-am simţit ca Alice în Lumea Oglinzii, pe tabla de şah. Totul era format din pătrăţele, servit în farfurii pătrate, aranjate cu artă şi servit cu discreţie. Atunci ne-a venit şi ideea, în vacanţe să explorăm arome şi savori regionale, iar în timpul anului pe cele mondiale. Încă nehotărâţi, hoinărim fără ţintă pe rue Mouff', prietena noastră de demult, aşteptând să ne atragă vreo aromă deosebită.
...N-a fost o aromă neapărat culinară, ci un parfum al muzicii, altoit pe nostalgii lingvistice într-un decor esenţializat. Câteva pălării negre, discuri de vinil pe pereţi, culori argentiniene şi tangoul care se insinua la fel de dulce ca şi noaptea cu paşi de lup. Opt mese în total. Familia de norvegieni, bineînţeles blonzi, făcea eforturi să vorbească în franceză. Fetele cu păr cârlionţat erau în şlapi şi i-au cerut patronului să le recomande specialitatea casei. Cele patru prietene franţuzoaice sexagenare păreau copiile Leopoldinei Bălănuţă din "Caré de dame", aduse în prezent. Dezbăteau amoruri vechi şi comentau evoluţia vremii pe chipul fiecăreia, dar şi bijuteriile şi gafele politicienelor prezentului. Cuplul de spanioli din dreapta mea era preferatul patronului, atât de obişnuit să se vorbească în spaniolă în restaurantul lui, încât ne-a luat şi nouă comanda direct în spaniolă. A nu ştiu câta oară, reflectez zâmbind în sinea mea că graseiatul francezilor nu e înnăscut. Iată-l pe francezul din faţa mea vorbind impecabil în spaniola natală, articulând puternic "r"-ul când cere un vin Malbec, rosso. Apoi îmi zâmbeşte şi-n ochi îi joacă luminiţe ironice, fiindcă ştie că nu cunosc prea multe cuvinte în spaniolă şi comandă şi pentru mine.
 Bărbatul din cuplul de motociclişti de lângă geam şi-a uitat casca. Din două, una, fie e drogat, fie nu e un motociclist adevărat. "Un vrai motard", mi se spune imediat, fie el şi beat tablă, mangă, beat mort, bourré, gris, défoncé şi cum o mai fi, uită orice, numai casca nu. Patronul fuge după el, îi pune casca pe cap, râzând, dar tipul nici nu se întoarce, îşi continuă drumul într-un simulacru de mers biped. Nu vedem unde şi-a lăsat vehiculul, dar sigur era un scuter şi nu o motocicletă adevărată, îmi spune Jo.
...Muzica în surdină devine tot mai intensă şi-mi joacă în faţa ochilor cupluri de fum în vârtej, femei cambrate şi bărbaţi cu faţa umbrită şi ochi păcătoşi. Mişcările lor unduitoare se insinuează printre flăcăruile lumânărilor şi arpegii, chitări şi pălării. Să fie de vină trandafirul sângeriu de pe masă ? Vinul roşu ? Desertul cu "dulce de leche" ? Chitara de pe perete ? Pantoful cine ştie cărei Cenuşărese din colţul tejghelei ? Sau poate şoapta ultimei nopţi de toamnă caldă la Paris ? Tango de Buenos Aires. Şoapta ultimului tango la Paris...