Duminică la ora 4, în oraşul comisarului Maigret

Comisarul Maigret s-a născut la Paris. Autorul lui, Georges Simenon,
s-a născut însă în Liege, în Belgia, pe strada Leopold, la numărul 26. Un personaj francez al unui autor belgian. Cine nu-l cunoaşte pe personajul solid, osos, musculos, cu pălărie fleşcăită şi "o pipă înşurubată parcă în maxilar" ? Probabil cel mai bine l-a întruchipat Jean Gabin, dar aceasta e altă felie a unei alte fabrici de imagini. Georges Simenon a plecat din oraşul natal la 19 ani şi la 29 de ani a creat nemuritorul comisar al anilor '30 din Quai des Orfèvres, care i-a asigurat eternitatea.
Oraşul Liège îmbrăţişează o buclă a râului Meuse, care îmbrăţişează la rândul ei insula Outremeuse. Dacă n-am fi citit plăcuţa pe Pont des Arches n-aş fi zis că am păşit pe o insulă, pare mai degrabă un cartier cuminte şi adormit, cu străzi perpendiculare pe Meuse şi altele, înguste, ascunse printre clădiri, ca nişte drumuri prin labirint, sau ca nişte imitaţii (deşi cine imită pe cine, mă întreb...) ale unor străzi din Braşov şi Sibiu. E un contrast cuminte pe-acolo, zumzăiala pieţii de pe malul râului, fiindcă am picat în plin târg de toamnă şi liniştea lenevoasă de pe străzile din Outremeuse. Oare Simenon, îngândurat şi trist, cu gândul călătorind între apropiatul deces al tatălui său şi gelozia faţă de fratele preferat de mamă, şi-a băut absintul sau berea printre muncitorii veniţi să guste aperitivul pe aici ? Oare paşii lui au trezit macadamul, ignorând muşcatele din ferestre şi chipurile drăgălaşe, lăsându-se impresionat doar de cele cioplite de muncă, de mâini bătătorite şi priviri întunecate ?

Ne răspunde doar o linişte provincială, ascunsă în mirarea motanului care ne priveşte întrebător de după colţul clădirii.

Fără să vreau, mă gândesc la Melania Lupu, eroina Rodicăi Ojog-Braşoveanu, care îl adora pe Simenon. Mirciulică s-a pierdut prin poalele ei, iar motanul belgian anonim pare că ştie toate răspunsurile, dar, enigmatic ca un sfinx, le păstrează pentru el.
Pe malul râului Meuse, după-amiaza se alintă în apă, în faţade vechi cu iz flamand şi unele noi, fără personalitate. Toamna târzie scrijeleşte contraste pe silueta de bronz a săritorului în apă de pe monumentul de la mijlocul traseului pe care-l străbatem cuminţi cu vaporaşul.

Peste toate, se aşterne un fel de aşteptare religioasă în oraşul catedralelor, Luttich în germană, Luik în valonă şi Lujk în olandeză. E timpul să coborâm de pe vaporaş, să mergem la întâlnirea cu ciocolata şi cafeaua a la liegeoise, în aşteptarea amurgului grăbit. Ridicăm o pălărie imaginară către Simenon şi îl aud pe Peter Pan citând:
- Tu penses que...
- Je ne pense jamais, îi răspund, imitând vocea groasă a comisarului, pufăind dintr-o pipă imaginară.