Atelierul din rue Verte

...Numărul 3, numărul 7, numărul 9. După doi paşi de la intrare ne primeşte un univers uluitor. Uşa mică nici nu te lasă să bănuieşti spaţiul din interior, cu trei săli expoziţionale fluide mari, în care încap şi războaiele de ţesut, cu un bar de lemn integrat în spaţiul expoziţional. Coşuri contorsionate cu toarte de lemn curbat natural, pline cu tărtăcuţe vopsite în alb şi negru şi bobine de aţă de toate culorile, la uşă. Mese cu ţesături colorate şi modele stranii, cu şepci, căciuliţe, fuste şi eşarfe care se desfac în evantai. Seminţe, paiete, catifea, dantelă, tifon, lână şi aţă. Toate obiectele spun poveşti. Un paravan de răşină translucidă închide între foile lui un vârtej de frunze reale, în culori de toamnă. Aici se strecoară în răşină rămurele, fructe uscate, frunze şi chiar obiecte mai mici, ca un zbor în chihlimbar. Surprinse în zbor de răşina care le închide, ele respiră natural, într-un dialog contrastant cu cuburile care închid personaje stranii, ca roboţelul din folii de cupru, într-un ciudat dans contorsionist, ca pasărea din lacrimi de oţel inoxidabil cu aripi deschise, ca globul cu irizări de iarbă şi rugină. Mai departe, pe o măsuţă acoperită cu o ţesătură subţire de in în care e încorporată o alta, din fire de mătase pe care au înţepenit câteva lacrimi din răşină translucidă. Aceeaşi ţesătură rară din fire, spânzurată în faţa unei ferestre şi agăţată în curbe inegale pe două ramuri de lemn decojit şi lăcuit. O mână de ghips cu coliere în care discurile inegale, ca nişte nasturi, care le formează, dau impresia că au înţepenit în aer, fiindcă firul e invizibil. Un colier ca un vis de fum albăstrui, gri-nor-de-furtună, cenuşiu-de-motan, alb de fildeş spânzură de degetul mare. O pădure de cercei din fire spiralate de argint de care sunt agăţate ametiste viorii, stropi de aquamarin şi agate stă cuminte pe o placă de lut ars şi lăcuit, un pătrat cu vârfuri racordate. Vase de ceramică în culorile apusului sau ale toamnei par că se rotesc în jurul capacelor cu câte un cerceluş prin care trece câte o rămurică reală de lemn. Între ele, unul pentru tajine în culori vii, roşu, portocaliu, teracota şi două cutii de bijuterii ca două cufere de piraţi, cu capace de lemn vopsite în albastru şi încrustate cu lapis-lazuli. Pe o comodă cu picioare scunde şi curbe, acoperită cu un alt ştergar de in de culoarea fildeşului s-a adunat un univers miniatural fascinant, un vâsc desprins de stejarul lui, uscat şi aşezat ca un bonsai. De rămurelele lui aurii spânzură personaje ca de basm, create din obiecte exclusiv naturale, bucăţele de coajă de copac, frunze, fructe uscate, seminţe, pene şi rămurele. Aşa se face că apare un echilibrist, un mic bufon cu un sceptru, un clovn pe monociclu, un spiriduş zburător, ansamblul având aerul straniu din "Coşmar înainte de Crăciun".
Casa are o curte interioară cu arbuşti de tuie verde, brazi şi câţiva arbori care încă mai au frunze uitate de cu toamnă pe crengi, care induc falsa impresie că iarna e undeva departe, prin cărţile de poveşti pe hârtie sau pe in care o populează, alături de trăsurele din fier forjat cu mingi din bucăţi de materiale alăturate aleatoriu şi contrastant.

Prin curte intrăm în atelierul propriu-zis, care are încă două săli ca de hambar, una cu un mezanin populat de canapele şi taburete pe care e un cor de eşarfe şi cravate. De balconul mezaninului şi pe treptele scării de lemn atârnă jucării din lemn, ceramică şi plus, iar prin colţuri sunt şevalete cu picturi rectangulare pe verticală, câteva abstracte, vreo două nuduri şi peisaje. Un perete întreg e ocupat de o tapiserie uriaşă, cu un minunat efect de perspectivă, prezentând un apus în deşert, care ne fascinează fiindcă pare un trompe l'oeil. Ici şi colo răsar nişte felinare mici, cu ciucure, un fel de dantelă suflată în forme de imaginaţia unui artist pe care-l bănuiesc rudă cu păianjenii.

... Atelierul din rue Verte e ca o comoară a lui Ali Baba. Ne-am plimbat printr-un basm, într-o lume miniaturală sau uriaşă, printre culori, texturi, sclipiri, forme şi parfum de lemn, piele, ierburi şi pânză. Apoi, când ne-am săturat de scotocit cu privirea prin caleidoscopul incredibil, ne-am aşezat toţi cei zece din atelierul literar în jurul unei mese de lemn, sorbind fiecare din cafeaua sau ceaiul lui, fiecare intrând în pielea unui obiect care i s-a lipit de suflet, fiecare descriind universul din juru-i la persoana întâi. Aşa s-au născut povestea tapiseriei dansului, a tripticului de in cu ceşti de cafea, a barului de lemn, a vâscului, a cafetierei, a tărtăcuţei, a dansatorului de cupru, a ferestrei şi a vasului de lut. După ce le-am citit, fiecare a scris-o mărunt pe un rulou de hârtie uriaş, iar la final, am lipit fâşia cu autobiografia fiecărui obiect pe perete, lăsându-ne cuvintele să pulverizeze într-un alt vis, cu foneme, cu vocale şi consoane, cu aliteraţii şi jocuri de gânduri expoziţia care ne-a fascinat într-o după-amiază de decembrie.