dimanche 4 mars 2012

Ghid de supravieţuire în salonul de coafură

            Efimiţa aştepta încântată de ideea ei şedinţa foto. Îşi propusese să apară în sepia sub formă de mamaie şi tataie cu Peter Pan. De fapt, era un fel de contract. Peter Pan primise o pedeapsă pentru neparticipare la discuţii într-o seară la un restaurant mic, pe o bretea mai retrasă a unei străzi de pe lângă Notre Dame. Efimiţa e omul comunicării şi pentru necomunicare, Peter Pan a primit o pedeapsă în stilul efimiţesc. Să-i facă un cadou care de fapt le plăcea amândurora, o şedinţă foto de epocă la un salon foto deosebit din Bucureşti, numitul Fotocabinet. Scărpinându-se prin memorie, Efimiţia şi-a amintit că îl şi cunoaşte pe maître photographe, de demult de tot, acum osutăşaptezecişicincideani. Plus unul, cel curent. Pe atunci ea plonja în misterele folclorului şi maître photographe era tânăr regizor. 
      ...Peter Pan a reacţionat încântat. Şi-a asumat şi plătit pedeapsa cu vârf şi îndesat. Dar Efimiţa ţinea să-l umple şi de mândrie. Dacă tot vor fi mamaie şi tataie în tinereţe, care se trag în poză, măcar să arate civilizat. Prin urmare, se duce mândră la coafor, având în cap imaginea cuminte a funcţionarelor din perioada interbelică din Bucureşti, cu rochiţă cu talie joasă şi mânecă lungă, coleretă, mănuşi scurte şi abajurul pe cap. Coafeza înţelege imediat, ba chiar se gândeşte să-şi facă şi ea poze cu toată familia acolo, clanul Fistic.  Efimiţa avea de gând să participe şi cu 2% pentru frumos din impozitele pe veniturile ce devin tot mai mult praf de pe tobă. Sau nanopraf de pe tobă, dar aşa-i în toată lumea, deci nu mai contează. Pasiunea pentru estetică merită însă toate sacrificiile, medita Efimiţa cu năduf, cu capul sub un fel de caracatiţă modernă cu trei braţe şi led roşu care-i sticlea în ochi. Casca bunicii, cea sub formă de ou produsă în anii '60 şi folosită în România prin anii tinereţii Efimiţei ? Nici vorbă. Efimiţa era bunica însăşi, cu capul în casca modernă caracatiţoidală, care nu făcea niciun zgomot, încălzea discret şi ameninţa să-i înhaţe capul definitiv, fixând-o cu ledul roşu.
         După o oră pierdută sub diverse instrumente de tortură şi-n poziţii bizare în diverse etape ale şantierului cosmetic, Efimiţa, cu baveta uriaşă a clientelor de coafor la gât, stătea în fine în faţa oglinzii, încercând să distingă fără ochelari dacă ieşise ce voia ea, un fel de dâre de culoarea frunzelor de toamnă rătăcite prin capul ei. Şi vedea una, în faţă, care nu era deloc frunză de toamnă, era de-a dreptul culoarea felinarului din Crucea de Piatră bucureşteană din anii '30. Da, Efimiţa voia să plonjeze în anii '20-'30, dar nu în Crucea de Piatră, aşa că a rugat-o pe coafeză să închidă la culoare şuviţa aceea rebelă, mai pierzând încă un timp. Vina era totuşi a părului alb, care, vopsit, iese colorat mai viu. Bref, coafeza îşi făcea de cap prin capul Efimiţei, care stătea cu baveta uriaşă făcută pâlnie, ca să surprindă picăturile de apă ce ţâşneau când nici nu te-aşteptai spre jeanşii deschişi la culoare ai Efimiţei. Dacă stropii  s-ar fi şi încrustat acolo, la ieşirea din coafor, precis ar fi zis lumea că sau a uitat să-şi deschidă fermoarul, sau a bătut vântul într-un moment de intimitate în locul unde mergem toţi pe jos.
     Aşa că Efimiţa repeta ce văzuse ea la televizor, în documentarele despre supravieţuirea în deşert, când cetăţenii surprinşi de alizeu în miezu' nisipului îşi fac din te miri ce, chiar şi batiste, recipiente de colectat apă. În deşert e frig noaptea şi cald ziua, iar trecerile de temperatură produc condens.
      Condensul de coafor viza însă direct genunchii Efimiţei, care făcuse baveta pâlnie şi râdea cu coafeza. Coafeza nu înţelegea rostul pâlniei, iar după explicaţii a văzut potenţialul metodei, a spus că o brevetează şi la restul clientelor care au aceeaşi problemă şi că vor scrie împreună ghidul supravieţuirii în salonul de coafură.
     Ar fi cazul, medita Efimiţa, clătinând din părul în fine aranjat după tunsoarea inventată în 1909 de coaforul parizian Antoine, numitul carré plongeant, acelaşi cu bob românesc. 
    Efimiţa se uită în jur prin salonul de tortură. Cleşti, fiare electrice, caracatiţe, chiuvete în care stai cu capul în jos, bucăţi de staniol în cap care te fac prietena extratereştrilor, perii sârmoase cu care te trag artistic de păr şi alte nenorociri. Singurul instrument prietenos e scaunul care face masaj la spinare când cineva în spate îţi spală părul. E locul cel mai bun într-un coafor, acolo poţi să te topeşti, torcând ca o pisică. Sau sforăind ca un tren, în funcţie de vârstă.
    Să mai zică bărbaţii că femeile nu fac sacrificii, chiar şi când nu se măcelăresc în fel şi chip ca să se tuneze. Ba chiar şi când e vorba de o pedeapsă pentru celălalt, ca în cazul Efimiţei.
    În fond şi la urma urmelor, farmecul unei femei e 70% iluzie, iar după ce a plătit politicos, obţinând coafura, distracţia şi tortura dorite, Efimiţa îşi ia iluzia personală şi dispare printre nămeţi.



                                         Sursa foto: http://www.magazine-avantages.fr

7 commentaires:

bubumaia a dit…

Olala, tu glumești, țațo? Io credeam că la o tunsoare doar conversația te chinuiește. Ba, ce zic io, nu atât conversația cât obligația subînțeleasă că-i musai să fii de acord cu ce zice frizeru', câtă vreme el muncește la capu' tău cu chestii tăioase/înțepăcioase.
Auzi, coană Efimițo, să mă scuzaț da pă mine nu mă prea duce capu și d-aia-ntreb: cine trebea pedepsit, Petrică Pan ori matale?

Vocea-de-departe a dit…

Mda, nene Bubule, la o tunsoare bărbătească nu-i mare lucru. Dar la una de damă şi cu culori de toamnă e muncă grea. Şi dacă vrei să te ţină minte oamenii, stai şi tu de vorbă cu ei, îi asculţi că-i doare şi pe ei una, alta, sufletul sau măseaua şi uite-aşa îţi faci prieteni, fără să fii obligat să îi dai dreptate. D-aia am prieteni printre taximetrişti, coafeze şi alte persoane care lucrează în sfera serviciilor, fiindcă nu-i tratez ca pe simple unelte, decât pe cei obraznici. Iar ca să-ţi răspund la întrebare, trebuia pedepsit Peter Pan, dar finalul a fost că m-am pedepsit singură, trecând prin toate alea ca să apar cu faţă de om şi nu de masă. Noroc că femeili, maică, ştie să sufere la frumuseaţă...

Vocea-de-departe a dit…

Şi tot în privinţa pedepsii, eu sunt de părere că dacă dai o pedeapsă, dă-o cu cap, în funcţie de persoană. Dacă vrei să o ţină minte un copil, e una, dacă vrei să o ţină minte un bărbat, e alta. Depinde de vârstă, de sex, de individ. Bref, pedepse personalizate. De-acuma, Peter Pan a învăţat să nu mai stea să dea mesaje sau să stea absent când e cu mine la masă. Dacă n-ai chef de vorbă, nu ieşi în oraş, că de mâncat poţi mânca şi acasă.

Vocea-de-departe a dit…

Şi oricum se brodea bine, că se apropia şi ziua mea şi era simultan şi un cadou şi o dorinţă a amândurora. Iarăşi bref, a fost o modalitate de a împăca mai multe valenţe într-o singură acţiune. Acu pricipişi tălică ?

Radu a dit…

VDD , bonjour !
Ca sa va sa zica tot p-acilea iti pedepsesti consortul . Pai eu as fi fost de acord sa-i administrezi pedeapsa la locul faptei , pe l'Ile de la Cite , sa-l faci de ras chiar in fata catedralei , in bataia clopotelor si sub privirile inlacrimate ale Esmeraldei . Da' mai bine nu ma bag ! Pedepseste-l cum vrei mata ! Ai tot dreptul asupra 'mnealui ca l-oi fi dobandit cu acte-n regula ! Oricum , apreciez ideea si o sa-l caut si eu pe maestrul fotograf , numai sa stiu din capu' locului ca o sa ne faca mai slabi , ca-n tinerete , si ...sa ne iasa si ochii ! :) ))))

Vocea-de-departe a dit…

Salut, Radu. 1. Poţi să faci un lucru şi mai bun, dacă nu vrei să-ţi faci poze (nu sunt ieftine, dar merită). Poţi să-i vâri lui Maître photographe 2 la sută în puşculiţă din impozitele tale, că tot le ia statul. Eu până acum am cotizat la orfani, văduve, o fundaţie de promovare a Bucureştiului (Fundaţia Calea Victoriei) şi anul ăsta mi-am propus să bag acolo 2 la sută pentru frumos. 2. Aia cu Esmeralda e şi mai faină, o să scriu un post despre asta, că i-a copt-o un chelner acolo, fără să mă bag eu câtuşi de puţin, de ne-am prăbuşit de râs amândoi şi chelnerul a zis singur că e ticălos.3. Nu mai sunt prin ţară de o zi, dar asta nu contează, sunt p-aici, prin curtea şcolii, în Cyberia şi o plimb pe Efimiţa peste tot.

Vocea-de-departe a dit…
Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.