Braconierul cotidianului

       Stă. E pe-aproape. Se uită la mine de undeva. Are o mutră prăfoasă şi un zâmbet mieros. Avem o relaţie, poate asta vrea să spună. Îl refuz. Îl resping. Se întoarce. Mi-am spus că am aflat secretul. M-am înşelat. Arta de a trăi de pe o zi pe alta, cu dinţii înfipţi în timp. Fără. Să încerc. Să ierarhizez obiective. Fapte. Obiecte. Stări. Închid uşi între noi. Iar vine. Iar se uită la mine. Îi simt ochii-n ceafă. Aştept gheare în spinare. Răsuflări calde şi hârâite. Nu-i aud paşii. Poate se târăşte. Poate fi un foileton prost. O carte cu un singur rând. O ramă fără tablou. O gheară. Care. Înşfacă micile bucurii ale vieţii şi le roade cu ochii sticlind. Uzură progresivă.
      ...Azi a vânat iar. Mi-a vânat bucuria unui gând. L-a prins şi l-a ucis. Ca un fluture strivit cu un bolovan. Nimeni nu-l va pedepsi pentru braconaj. Chiar dacă-şi schimbă mereu înfăţişarea. Îl cunosc. Îl recunosc. Îl stră-cunosc. Cotidianul cu care împart încăperea. El, braconierul de zi cu zi.