Cu mâinile îngheţate, cu gândul la Crăciunul care se apropie şi la cadourile pentru cei dragi de departe, cu sufletul agăţat de stele, cu ochii măriţi ca ai fetiţei cu chibrituri şi cu cuvintele închise în sclipiri de neuitat, aşteptam să apară de undeva zăpada, ca totul să fie fără fisură, fără lacrimă şi fără greş. Aseară, lângă pomul de Crăciun de la Notre Dame, toţi eram copii, toţi ne scriam în gând dorinţele pentru Moş Crăciun, cu speranţă, cu timiditate, cu naivitate...
2 commentaires:
frumos...Parisul are un farmec aparte, in special de Craciun...din pacate n-am vazut Notre-Dame...
@ madi Timpul nu e pierdut.
Enregistrer un commentaire