Dor

      Se zvârcoleşte în mine. Spune vocale. Consoane. Foneme şi cuvinte. Într-o limbă străină. Mă străduiesc să înţeleg. E ca atunci când ţi se învârteşte în creier un fragment de linie melodică. Iar. Şi iar. Şi iar. Şi iar. Iar. Şi nu ştii de unde să-l iei. Dar ştii că l-ai mai auzit. Recunoşti senzaţia pe care o lasă în tine. Zvârcolirea care sapă. În sufletul tău. În vintrele tale. În gândurile tale. În locul acela viu şi dureros. Care zvâcneşte. Palpită. Există şi doare. Dar surd. Atât de surd că nu e definit. Îmi curge lumină cu cenuşă prin vene. Durere. Extaz. Durere. Surd. Moale. Îndepărtat. Sete de petale. Brânduşe. Sete de frezii. Sete de narcise. Sete de muguri înfloriţi. Sete de lumină. De pământ reavăn. De fire de iarbă strivite între dinţi. De salcâm timpuriu cu gust fin. De lumină crudă. De dor călător. De dor.