Xynthia

    Vine. Pe vârfuri, cu ocheade şi promisiuni. Culorile ei sunt timide. Lumina ei e timidă. Ploile ei sunt capricioase. E desculţă şi proaspătă. E frumoasă şi nehotărâtă ca o adolescentă. E altfel decât anul trecut. Dar e tot ea, primăvara dintre vremuri. Te dezmiardă cu parfum reavăn şi deodată... Curg. Peste noi. Şuvoaie nevăzute. Vârtejuri aprige hohotesc la fereastră. Vântul bate cu pumnii în obloane. Se îndoaie crengile. Dureros. Mi se strânge sufletul. Sper să nu moară toţi mugurii. Iarba e timidă. Şi între două pale de vânt, norii se desfac şi-mi cade soarele-n braţe.
...Seara, a trecut cu paşi mari, nebună dezlănţuită, o furtună. A scuturat cu violenţă primii ghiocei pe care i-am văzut în grădină. A venit, a strigat la toate firele de iarbă, a speriat raţele sălbatice de pe râu şi s-a năpustit apoi spre alte lumi. Un intermezzo agresiv. O pasiune răvăşită. O forţă. Avea şi un nume. Ca majoritatea marilor furtuni, nume de femeie. Xynthia.