Intermezzo - Noapte albă cu Monet

      ...Sigur că m-ar fi impresionat jocurile de lumini pe Notre Dame, turnul bisericii Saint Eustache sau alte fascinante idei moderne de sunet şi culoare. Dar ieri, Nopţile Albe ale Parisului pentru mine au fost Monet. Nici n-am simţit că ne-au înţepenit picioarele o oră şi jumătate la coadă, în spate la Grand Palais. Poate că ne-a ajutat muzica de oboi live oferită de un personaj neangajat de muzeu. Cânta transpus acolo, la capătul cozii, cu partitura în faţă şi o luminiţă de miner pe frunte. Am luat firul subţire sonor de mână şi aşa am intrat în lumea lui Monet. Sigur că o cunoşteam din nenumărate reproduceri. Dar să le vedem pe viu, să văd vibrând culoarea pe pânză, să uit de mine în faţa lor, mai ales a celor preferate, a fost magic...

Monet, Impression, soleil levant

Monet a expus acest tablou în 1874 şi iniţial l-a numit "Marină". L-a pictat într-o vizită la Le Havre, împreună cu familia. I s-a spus că denumirea e prea banală şi atunci a propus "Impresie, răsărit". Astfel, s-a născut impresionismul. Se pare că deşi soarele pare punctul cel  mai luminos al tabloului, luminiscenţa lui, măsurată cu un fotometru, şi a cerului sunt egale. Dacă se face o copie fotografică în alb-negru a tabloului,

 desaturându-l astfel  de culoare, soarele dispare de-a dreptul.

Tablourile care m-au fascinat  dintotdeauna sunt cele din perioada în care pictorul a locuit la Etretat, tablouri care  înfăţişează stânca numită "Acul" (l'Aiguille) din stânga plajei şi cea din dreapta, poarta d'Amont.

Monet, Rochers d'Etretat

(Acelaşi loc, de la nivelul plajei, o fotografie pe care am făcut-o în  octombrie 2008)

 

Monet, Falaises d'Etretat

Monet, Rochers a Etretat

Monet, Etretat

Lumina extraordinară a tablourilor lui Monet m-a fascinat întotdeauna, fiindcă se întâlneşte cu o altă pasiune de-a mea, britanicul Turner, cel care a pictat lumina difuză şi valurile impregnate de lumină ca nimeni altul. Monet l-a studiat pe Turner, iar lumina, intensă uneori, difuză alteori din tablourile lui te lasă fără suflare.

Londres, Le Parlement, Trouee de soleil dans le brouillard

Acesta este un tablou furat şi recuperat acum câţiva ani, împreună cu un Van Gogh şi încă o pânză de Monet, cu maci. În perioada londoneză a lui Monet se răsfrânge pasiunea lui de a picta lumina şi reflexele apei, ca şi influenţele Whistler şi Turner, cu care era bun prieten.

Poate cel mai frumos poem în lumină şi imaginea aleasă ca emblemă a expoziţiei e "Femme dans le jardin", care mie îmi aminteşte de Jardin du Roi de la Versailles şi de Donna Alba a lui Gib Mihăescu în acelaşi timp. Intensitatea luminii şi felul în care vibrează ea alături de umbre cu o forţă fotografică aproape, claviatura ca de pian în praful drumului a umbrelor plopilor din "Bassin d'Argenteuil" se dezvăluie într-o poftă de a trăi care trece dincolo de pânză, te învăluie şi-ţi scoate sufletul la plimbare, cu o linişte aproape mistică, de parcă ar fi  "all in a golden afternoon".

Femme a l'ombrelle, tournee vers la gauche

Le Bassin d'Argenteuil

Une alee

Femme dans le jardin 
"Ce que je ferai ici aura au moins le mérite de ne ressembler à personne, parce que ce sera l'impression de ce que j'aurai ressenti, moi tout seul."
Claude Monet 





(Ceea ce fac aici va avea cel puţin meritul de a fi unic, fiindcă va fi impresia resimţită doar de mine însumi - Monet)