Poveste de călător

       Mâine pe vremea asta voi ateriza. Voi revedea un aeroport antipatic, ne va zgâlţâi din nou spinarea găurită de tranşee a Bucureştilor. Voi revedea aerul satisfăcut, în esenţă sărman şi îngheţat în timp al blocurilor din preajma Arcului de Triumf. Îmi voi reaminti o parte din vechea viaţă, dând din cap cu aceeaşi lehamite, mă voi gândi la Axel, ciobănescul meu drag şi atât de inteligent ajuns acum obez, super-răsfăţat şi personificare-înlocuitor a unei persoane decedate, voi revedea zona-tampon Turda, mizeria tramvaiului 41 care trage după sine toată partea dezgustătoare de pe lângă Ciurel-Lujerului, voi clipi nostalgic la amintirea iernilor cu trufe de ciocolată sau bomboane cu vişine prin Moghioroş, voi revedea amalgamul ţipător din Ghencea. Mama îşi va găsi din nou milioane de griji, vor redeveni probleme capitale masa de prânz, urmele de paşi de pe gresie, sfaturile şi mai ales criticile. Îşi va închipui din nou că am regresat la vârsta de şase ani, se va enerva din nou din mărunţişuri şi-mi va face crize de gelozie, neînţelegând cum de putem iubi Cotrocenii mai mult decât apartamentul impecabil în care poţi să-ţi faci freza în podele.
      Bucureştii îmi vor şopti din nou că mai au încă bucăţi nevăzute, rămase agăţate cu tenacitate în timp prin Cotroceni, Lipscani, pe lângă Parcul Carol sau pe malul Dâmboviţei. Ostenit, va clipi din felinare, spunându-mi că s-a săturat de parazitismul politic, de mutilările succesive, de indiferenţă şi uitare. Câţiva pasionaţi s-au reunit pe Internet într-un blog de rezistenţă urbană, salvând de la uitare leii din capiteluri, clădirile interbelice sau fostele străzi ale Micului Paris, din ce în ce mai mult Mare Maidan. Voi revedea chipuri triste şi, fragmentată prin toţi, spaima. De ziua de mâine, de gripă, de şomaj, de abandon. Câte un ochi hâtru ne aduce aminte să zâmbim, declanşând umorul bucureştenilor de altădată, care râdeau de lucruri banale cu simpatie, fără grosolănie, fără o sexualitate etalată la nesfârşit, cu disperarea unei cocote bătrâne, bete, care se agaţă de audienţă.
      Voi vedea din nou chipuri de prieteni şi prietene, cu mişcări tot mai ostenite, cu umorul tot mai prăfuit, cu gândurile tot mai răzleţite.
      Dar, în amalgamul lui pestriţ de bazar de la intersecţia Fanarului cu Parisul, Bucureştiul respiră, trăieşte şi îmi spune că e acelaşi bătrân oraş european, cu minunile şi mizeria lui, cu frumuseţea şi decăderea lui, cu pitorescul şi unicitatea lui balcanică, de neuitat.