Romantism bucureştean

      Mi-am condus jumătatea (a mai bună) la aeroport. Un prieten amabil s-a oferit să ne conducă la Băneasa cu maşina. "Vrong", ca să dzic asha. Taman azi, când s-a pus pe nins. Taman azi când înoţi în "pesmetul" clefăitor de pe străzi. Taman azi, s-au gândit cetăţenii de la circulaţie, marionetele alea de dau din mâini în intersecţii să se împlânte vajnic în traficul urbei. Să dirijeze ei haosul. Le datorăm aşa:
      - una bucată criză frumuşică de stomac, păcălită cu Malox şi Mebeverine;
      - una bucată cvasi-criză de nervi, potenţiometrul fiind pe-aproape de roşu;
      - una oră şi jumătate până la Lujerului;
      - una (mare) cantitate de spume ca neaua de-afară;
      - una încercare disperată a ocupanţilor maşinii de a o da pe bancuri;
      - una sosire la limita maximă acceptabilă în check-in la aeroport.
     În rest, n-am putut decât să încropesc la întoarcere un soi de rictus cu pretenţii de hohot storcit de râs văzând plugurile care goneau vâjâind pe lângă autobuz la întoarcere (prietenul, maşina şi fiica strivind de mult înjurăturile de rigoare între dinţi, mergând de la aeroport la serviciu, în întârzire cu 2 ore deja). Niciunul nu avea lama pe stradă. Goneau claxonând mai dihai ca pompierii, cu lama în sus, rulând ca disperaţii pe şoseaua ce tare ar mai fi trebuit deszăpezită... Nu vreau să mă gândesc cum voi pleca sâmbătă spre acelaşi aeroport.
      De sus, pulbere de stele, prăfuind secundele, îmi cădea pe umeri, în staţii, între înjurătură şi infinit...