Îmi vine să strâng pleoapele. Peste verde crud. Peste linia maxilarului tău. Desenat pe scoarţa mesteacănului. Ochii de altădată. Încruntat peste cifre. Peste semne. Peste rune. Runele clipelor noastre. Rune de aur. Gânduri. Ca albinele în chihlimbar. Privindu-le cu respect. Fiindcă vin din tine. Şi din mine. Din lumina noastră comună. Între clipe rare. Chihlimbar în doi. Chihlimbar în noi.
Îmi vine să plec. Cu ploaia. Cu vântul. Cu norii. Cu gândul. Cu tine.
2 commentaires:
Draga mea,se pare ca vine acel moment cand gasim intelepciunea de a ne impaca cu toate...chiar si amintirile noastre si-mi place cum ai numit timpul ,de chihlimbar,mereu m-au fascinat aceste pietre,ascund in ele atatea taine...am un sirag de la mama mea,il are din Rusia,ma uit la el uneori si parca imi vorbesc,tacerile spun multe...
Imi apare la bloggrol ca ai o postare noua"Joia povestilor cu talc"...si nu pot intra pe articol,l-ai sters?
Enregistrer un commentaire