...Ca într-un film cu proşti. Gaguri de film mut, în care comicul absurd şi gros te face să râzi prosteşte. Mă pregătisem sufleteşte. Material. Fizic. Psihic. Mă gândisem la toate detaliile. Mă bucuram în avans. Câteva lucrări în avans, un USB cu rezervele, reuşisem până să mă şi conving să lucrez pe Mac. Făcusem curăţenie în el, în programe şi în ventilator, rula cuminte şi nu se mai întrerupea când îţi era lumea mai dragă, de preferinţă în mijlocul documentului la care lucrai. Îl băgasem în bagaj şi chiar mă simţeam mândră de el. Cumpărasem totul. Până şi la zahărul de trestie de zahăr m-am gândit. Pentru prima oară mi-am făcut bagajul cu o zi mai devreme. Nefastă idee. De obicei îl fac în ultima clipă. Şi niciodată nu uit ceva. Culmea. Aveam şi o maşină la dispoziţie. (A noastră are buba la frâne.) Se terminase şi greva tipilor de la CFR, în caz că nu găseam maşină. Copiasem pe USB ce trebuia, trimisesem prin mail restul. Întâlnirile cu prietenii erau puse la punct, cunoştinţele sau alte persoane de evitat nu ştiau că vin. Până şi la revista culinară pentru vegetarieni m-am gândit. Şi la mărunţiş pentru cafeaua din avion. Cântărisem bagajul. Totul era în ordine.
Numai la nenorocitul ăla de vulcan care s-a pornit să râgâie în public nu m-am gândit. Mă uit prostită la zborul anulat şi-mi vine să râd homeric. Am o mamă paranoică în privinţa prevederii înaintea plecărilor. Aş fi vrut să văd ce mai zice acum. I-aş spune că poţi prevedea totul, până în cele mai mici detalii, până la mărunţişul din buzunar. Şi tot se găseşte ceva care dacă trebuie, te faultează. Şi nu orice detaliu minor. De data asta, e un vulcan. Îl cheamă Eyjafjallajokull. Nici să-l pronunţ nu pot. Aşa că o să-l numesc Murphy. Pur şi simplu. Şi adecvat.
5 commentaires:
Ca de obicei viata e imprevizibila. Noi asteptam un grup de 16 persoane, care trebuiau sa vina joi pentru o aniversare; totul era platit in avans, aveau planuri mari unde sa cinam, jam session duminica seara, etc...acum au renuntat, dupa ce planificasera excursia inca de anul trecut. C'est la vie...
Pai, nu renunta ... Pina la urma nu intra zilele in sac. mai ales daca e voprba de Romania ... ?
hahahahaha, ce tare :) ce umor ai :))
Imi pare rau.. cred ca si lui ii pare.. ca a ragait asa, in public :)))))
A dat peste cap pe multa lume...ce sa facem?...cred ca numai de asa ceva nu ne lipsea acum in conditiile astea de criza...dar poti sa te pui cu astfel de izbucniri ale naturii?
Sunt disperata si eu, Voce. Am zbor catre Paris vineri, pe 23... Atat mi-am dorit calatoria asta si acum ma uit tampa si halucinata la stiri si la site-ul agentiei... (Al naibii vulcan Eyjafjallajokull (am zis ca-i o gluma denumirea!), acum si-a gasit sa erupa, de la Revolutia lui Vladimirescu incoace...)Facem haz de necaz, ce sa mai facem?!
Enregistrer un commentaire