mardi 27 avril 2010
Tristeţea regăsirii
Bucureştiul e o femeie frumoasă şi neîngrijită. Cu carii. Necoafată. Îmbrăcată alandala. Cu unghii murdare şi rupte. Mirosind a praf şi a uitare. Mirosind a abandon. A câine vagabond încins de soare şi a mâncare proastă. Atâtea case uitate... Atâtea machiaje de suprafaţă pe un obraz frumos şi ciuruit de gropi, pietre, scânduri... O piatră preţioasă în praf şi moloz. Cu oameni cenuşii.
Inscription à :
Publier les commentaires (Atom)
6 commentaires:
hahaha... e un schimb, ce am facut noi. avantajos pentru mine, fireste... zile linistite in tara, Voce... ca de frumoase, o sa ai parte abia la Paris...
Si Ploiestiul meu e tot pe acolo; ca o iubire care nu-ti da pace, dar care te dezamageste de fiecare data.
mie mi se pare ca-i ca un hippiot.. stie cum e, dar se accepta, merge mai departe, nu schimba nimic.. nu poate, asa-i el
Da, cenusiu ! Blocuri cenusii ... te apuca depresia instantaneu. E orasul oamenilor cenusii, care s-au nascut aici si n-au plecat niciodata. Sau chiar daca au avut ocazia, n-au vazut nimic color.:)
Draga mea,imi pare rau ca te dezamageste Bucurestiul,e de asteptat,dupa ce vii din Franta...cam asa ma simt si eu dupa ce revin din calatoriile mele prin strainatate...te inteleg!
De-aia e frumos Bucurestiul, ca fiecare are ceva de vazut, locuri care sa-i aminteasca de sine si de apropiati.
Cat despre oameni, depinde. Eu nu ma simt cenusie, dar ma simt foarte bucuresteanca :)
Ah, chiar! Cum de n-ati sesizat pitipoancele si cocalarii, masinile scumpe si mari fumegand in coloane interminabile la stopuri?!
Enregistrer un commentaire