Lupul de Argint

... E suficient să-l asculte, începe timid, simte măsura, cerebral se întrupează sensibilitatea echilibrată a lui Bach în ritmuri, apoi îşi face loc subtil, cu o forţă măsurată, spre sufletul ei. Deschide nu se ştie ce lacăte, îi scotoceşte prin suflet şi plăsmuieşte cuvinte. Măsuri. Note. Povesteşte despre o iubire imposibilă, care a dat buzna de mult, de muuult de tot în jurnalul vieţii ei neîmplinite, în toaca absurdă a cotidianului ei prăfos, într-o noapte de mai de acum câţi ani oare, calculează, calculează, de fapt nu mai are importanţă când, ştie doar ora, pe la trei noaptea, când s-a trezit speriată fiindcă o chema cineva. Se ridicase în capul oaselor. Luna se uita în ochii ei de la fereastră, stranie, bărbatul adormit de lângă ea sforăia greu, ca beţivii. Cineva cânta Preludiul de Bach în noapte, mai lent decât trebuia. Sunetele picurau unul câte unul într-o stranie alunecare şi ea crezuse că o strigă copiii. Nu. Înveleşte aici o mânuţă, acolo un picioruş, mângâie capul retrieverului blond care deschide un ochi somnoros şi-i pune un nas ud şi rece pe mână. Cine o strigă în noapte ? Nici ea nu ştie de ce, orbecăie spre birou şi aprinde computerul. Ce-ar putea face cu el ? Nu-l foloseşte ea de obicei. Nu ştie să umble. Ea are cărţile, şpalturile, corecturile, mirosul de hârtie imprimată... Nu-i plac computerele. Se uită la ea un pătrat luminos, decupat în întunericul nopţii, apasă şi ea la întâmplare pe un desen şi apare un cuvânt fără sens, colorat, Google. Pare un geamăt. Dar pătratul de lumină o fascinează ca niciodată, e Alice în faţa oglinzii. Să intre ? Să fugă ? Şi iar, gemut ca dincolo de lume şi de moarte, printre picăturile Preludiului de Bach, aude chemarea. Ca iarna, lupii. În pădure. În ger. Urlet de lup. Are mâinile reci, îi e frig, deşi e o noapte de mai. Îşi ia inima în dinţi. Se ghemuieşte cu genunchii sub ea, scrie ceva, sare peste pragul nopţii în lumina care o atrage cu fascinaţia primejdiei şi a promisiunii simultan, pune mâinile la ochi, un deget pe ecran şi... Cine este Sumanitu Taka ? Ce înseamnă cuvântul ăsta ? Poalele nopţii se desfac, Preludiul e reluat, notele par mai intense. De departe, cineva îi continuă frazele. Ea începe o frază şi cuvintele Celuilalt o continuă. Sumanitu Taka. Lup. Mazaska Sumanitu Taka. Noaptea se adânceşte, secundele se ofilesc şi se nasc ca stelele, cuvintele se înşiruiesc, unele, altele, suflete călătoare vorbesc de departe. Lupul de Argint. Mazaska Sumanitu Taka. Cuvântul scrâşneşte în consoane, plouă cu preludii şi cuvinte neînţelese, trec parfumuri peste umerii ei, răcoarea nopţii pe falangele ocupate, cuvinte necunoscute, cuvinte cunoscute şi un poem. De dragoste ? De jale ? De aventură ? De razboi ?


Ṫíŋpsila Wi ku'ŋ he aóhomniṗicaṡni kte ló

Ṫíŋpsila Wi k'uŋháŋ ċaŋté mat'é yeló.

Ṫíŋpsila Wi k'uŋháŋ wióweṡte lowáŋpi hená t'é naháŋ

ṫáża waŋ iṡ'óṡ'o ċa mahél tuwá ċaŋtówagnake ciŋ weókablaya t'é yeló

Washte cilake.


Noduri în stomac, a trecut moartea pe lângă tâmpla ei, cine strigă în noapte, cine scrie în noapte, cine a gonit noaptea ? Răsăritul îi cade-n braţe ca o portocală şi obiectele devin obiecte. Biroul devine birou. Tablourile devin tablouri. Tastatură. Pixuri. Imprimantă. Suluri de hârtie.Cutia cu unelte. Şurubelniţe. Cabluri. Cutii de carton. Schiţe. Desene. Tuşuri. Teuri. Echere. Cărţi. Discuri. Pe jos, praful stelelor moarte. Fereastra s-a închis. Preludiul s-a stins. Lupul de Argint nu mai vorbeşte. Miroase a dimineaţă. Viaţa începe şi se termină acum.

(Schiţă pentru un capitol dintr-o chinuită şi pritocită scriere, ce şi-ar fi avut locul pe 22 mai )