...Tristeţea şi deprimarea au culoarea neclară a cerului bosumflat. Laviuri. Culoare nesigură. Ceva între cenuşiu vag şi supă diluată de albastru, până la alb. Acuarelă plictisită. Culorile au rămas în urmă. Le chem, odată cu umorul breton, dintr-un restaurant unde oricine era inspirat, putea cere după sau înainte de masă o plăcuţă pe care scria cu cretă câte un citat, personal sau din alţii. Starea de azi, în oglinzi strâmbe, îmi aminteşte această plăcuţă:
(Dacă ce ai de spus nu e mai frumos ca tăcerea, atunci mai bine taci ! )
6 commentaires:
ti-o recomand pe maya
i-auzi... deja Gradinarul meu face recomandarile:)
Bine sa va gasesc si pe aici!
Maya
Mulţumesc. Într-un moment de linişte voi citi cu adevărat. Acum am răsfoit doar şi mi s-a părut o experienţă interesantă.
:)) Maya, apreciez intotdeuna valoare ! si o promovez pe orice cale, cu voie ori fara de voie. :))
Ce ne facem atunci cind ne maninca buricele degetelor si credem ca avem ceva de scris?
Scrisul, prin el insusi, e tacut.
Tacerea trebuie pastrata si in cazul asta, al scrisului?
Scrisul rupe tacerea?
Cum arata o tacere a tacerii?
Bun silogism. Bun şi de dezvoltat.
Enregistrer un commentaire