Exorcizare

     ...Neplăcerile vieţii, ca zgomotul de unghii pe tablă. Trebuie să te ascunzi în lemnul copacului tău. Îţi propui un premiu. Asculţi, înghiţi. O zgârietură, două, trei, intense. Şi zilnic, multe, mărunte, epuizante. Le poţi domina. Evadează.

...Îţi desfaci aripile cu ochii închişi. Inspiri un joc amărui cu tuşe florale, fluid dansând prin nările tale, cu accente discrete ca trianglul unei orchestre. Jocul cârceilor şi petalelor, în aroma strivită a sâmburilor amari, gestul explicit al undei de tabac, mişcare feminină şi culori estompate. Voal, petale, linie vegetală, curbe feminine, blândeţe a gestului. Cuişoare, iasomie, tabac, migdale amare, irişi şi flori de lămâi.

Debussy îţi aruncă pe dinăuntru stropi din "Clair de lune" şi "L'apres-midi d'un faune", iar clipele lui sonore se sparg în lumina unor bijuterii pe care nu le vei mângâia decât cu privirea, pe un suport bidimensional. Bijuterii cu parfum elegant, de pudră din cutia bunicii. Bijuterii zburdalnice, din cutia cu turcoaze.

Jocul contează însă. Simfonia evadării. Clipa. Labirintul curb şi voalat. Dansul încremenit într-o clipă. Timpul dispărut.

Gestul fluent, în parfumul discret alunecând fluid în jurul tunsorii scurte, al perlelor până la brâu, al rochiei ca o petală de fluture cu aripi de floare. Siluete longiline, curbe şi culori.

  

Respiră. Mângâie. Dansează. Lin. Fluent. Evadează. Dincolo de prag. În Art Nouveau.