Cred cu încăpăţânare că ne trebuie cât mai multe sărbători personale. În fond, de ce am aniversa doar ziua de naştere, de căsătorie, ziua femeii sau ca pe meleagurile lui Debussy şi Toulouse Lautrec, a tatălui ? De ce n-ar avea fiecare harta aniversărilor lui sau a cuplului în care trăieşte, o insulă sensibilă a reperelor, cu foi de calendar şi motive de zâmbet, cu momente de nostalgie şi întâlniri neaşteptate, întârziind pătimaş într-o altă viaţă, aceea a unor nerăbdări încă vii, a unor sclipiri ca de Crăciun în priviri... Bunăoară, ziua în care ne-am lăsat de fumat, ziua în care am primit prima floare care ne-a uluit, ziua în care am cunoscut cel mai bun prieten, ziua ciupercilor, ziua prăjiturilor, ziua celui mai frumos apus, ziua lenjeriei sexy, ziua celui mai bun vin sau coniac, ziua culorilor, ziua absurdităţilor, ziua alegerii echipei de fotbal, ziua celui mai frumos sărut sau a celei mai pasionante vacanţe. Sau inversul, ziua celei mai tâmpite aniversări, de ce nu ?
...Unul dintre reperele mele e ziua în care am aflat că existăm, la atâtea mii de km distanţă, dar vii, contemporani şi aproape similari. După cei câţiva ani care s-au scurs de atunci, am sărbătorit cu furie şi tenacitate cea mai proastă dintre aniversările noastre, când tot ce era important a mers pe dos, începând cu ora sosirii acasă, bătălia de o oră şi jumătate pentru locul de parcare (aş putea scrie un eseu întreg despre cum pierzi o 90 de minute ca să găseşti un loc de parcare în Paris), băruleţul cu jazz de pe Rue Charonne pe care nu l-am găsit nici până în clipa de faţă, căldura stupidă de afară şi frisoanele care mă scuturau, lipsa berii preferate la "Le bar a bières", lipsa de profunzime a unei atmosfere prea aşteptate, lipsa de locuri la "Le grand bleu" (restaurantul, nu filmul), pantoful care s-a trezit canibal taman în seara aia şi furia încăpăţânată cu care am căutat o anumită ciocolată "Noir Désir" care se potrivea mult prea bine cu vinul de Brouilly ce avea vârsta exactă a relaţiei noastre. De aceea nici n-am găsit-o. Ciocolata, nu vârsta. Şi nici lumânărica albă nu s-a aprins, uite-aşa, de-a naibii, ca să ne strice ce mai rămăsese din seară. Noroc cu modemul care pâlpâia pe după Mac, într-o scârţâitor de falsă înduioşare modernă faţă de avatarurile unei aniversări oarecum ratate. De aceea i-am aruncat un ciorap în cap, am acceptat zâmbetul tău pe sub mustaţa lui Frank Zappa şi am încercat să ignor stupidul gând că la urma urmei, şi vinul roşu îngraşă...
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire