Simetrie şi asimetrie

        Ce e simetria ? Corespondenţa unor elemente raportate la o axă. Ce rezultă ? Armonia. Geometria şi fizica sunt foarte clare. Dar dacă încerci o simetrie a sufletelor ? Ce se întâmplă când, fără aspectele vizuale, purificată de tot ce e social, convenienţă şi limitare, apare o simetrie energetică undeva ? Nu e nimic nou. Doar dificil. Nu şi imposibil. Dacă simetria ar fi perfectă, s-ar impune plictiseala. Se spune că dacă ştii tot ce simte sau gândeşte celălalt, la un moment dat intervine praful plictiselii. Cotidianul lăbărţat vine să te cuprindă. Nu te mai lasă din dinţii lui leneşi. Te mestecă bălos şi te îngroapă între toate celelalte victime. Tristeţea intuitivului simetric cu celălalt ştie de la început că după acest halou intens al începutului, nimic nu va dura. Noaptea în care ai descoperit misterul Lupului de Argint are un sfârşit. Arzi. Plângi. Urci. Cazi. E totuna. Se va sfârşi. Chiar dacă celălalt sfârşeşte frazele pe care le-ai început, cu un firesc înspăimântător. Realitatea cotidianului vine ca un bocanc.
... Deci filozofii s-au înşelat. Comunicarea nu ţine de simetrie. Începutul ei, da. Durabilitatea însă, aparţine misteriosului fenomen al ruperii simetriei. Matematic, ar fi ca tranziţia de fază. Se depăşeşte un prag critic şi se evoluează spre altceva. Apare asimetria. 
    Şi aşa, asimetrici şi sărmani, bântuim prin viaţă, când, printr-o lege energetică încă necunoscută, dăm peste cealaltă parte, asimetrică şi ea, tinzând spre punctul ei critic. Nu întotdeauna asimetriile se completează. De cele mai multe ori se întâmplă forţaje. Ulterior, regretele nu folosesc la nimic. Doar la inventarierea pagubelor în războiul unificării. Cioburi de suflet, de imagine, de energie.
    Fiecare dintre noi avem punctul nostru critic. Energetic vorbind, ceea ce se pierde se reîntâlneşte în altceva. La nivelul comunicării, e un câştig. La nivelul luptei contra Monstrului Cotidian, e o victorie. La nivelul global al vieţii, e rar.