jeudi 4 mars 2010

Omida din Tei

...Închise superior televizorul, cu un gest princiar. "Ăştia nu ştiu ce vorbesc. Îi bagă pe toţi în aceeaşi oală. Realitatea e cu totul alta." Îşi lipeşte bărbia de gât, privind cu scârbă un punct fix de pe covor, ca şi cum întreaga planetă i se ploconea la picioare, aşteptând un semn de la el. Din profil se conturează nasul coroiat, ca o înotătoare de rechin înfiptă-n mijlocul feţei. "Vorbesc despre lucruri pe care nu le ştiu. Aici e nevoie de specialişti. La artă, fotbal, femei şi arhitectură se pricep toţi."  De câte ori n-am auzit că arhitectul e "ăla cu frumosul", spune cu voce tare, grav şi dispreţuitor.
      Fox, câinele, îl priveşte dintr-o parte, cu aerul acela uimit, echivalentul scărpinatului în cap al oamenilor. Oare i se adresează lui ? Tonul e acelaşi ca atunci când îi arată că nu-i place ce-a făcut el pe ziar, în baie. Şi nici nu i-a dărâmat de data asta, sticla de bere de lângă fotoliu. Fox îşi reia poziţia cu capul pe labe. Închide ochii şi se preface că doarme. Doar urechile stau la pândă.
    Mâna stăpânului se sprijină alene pe braţul fotoliului, care se ridică şi se îndreaptă la fel de princiar spre computer. Pe faţa lui se lăţeşte plăcerea jucăriilor de ultimă oră, monitor plat, tastatură ergonomică fără zgomot, touchscreen, un păienjeniş de boxe şi totul, ah, totul e ascuns prin pereţi, cabluri, alea-alea, nimic nu se vede. E un birou de la NASA în apartamentul din Tei. Aici tehnică, nea pictoraşule, nu fâsâielniţa aia cu care te omori tu, i se adresează el retoric amicului pictor şi tovarăş de bericioaice. Plus că vezi şi tu că "arta dizainului" (pronunţă el afectat) se învaţă la arhitectură, nu la artele tale plastice. Habar n-are... Uite, am conceput biroul atât de eficient, că are şi loc pentru sticla de bere, cotieră rabatabilă, rastel pentru dosare interşanjabil, spaţii ergonomice suplimentare respectând riflajul lemnului şi studiu de lumină, nenică... Aici am băgat inteligenţă, nenică, la care tre' să recunoşti că tu eşti cam muci, pretene... Iar cu nea Fane care mi l-a lucrat impecabil pe o navetă de bere a fost o găselniţă.
   Fox ridică din sprâncene. Iar vorbeşte stăpânul. Dar cum e cu spatele, crede că nu i se adresează lui. Se răsteşte la lemnul ăla din faţa lui pe care el îl ocoleşte cu respect. Odată a făcut pipi pe el şi a încasat o bătaie şi o noapte de dormit pe balcon. Acuma ţine minte...
...Şi zi aşa, nea ăsta, te pricepi la cutremure ? Ce ştii tu despre rezitenţa materialelor, băi găoz ? Întreabă-mă pe mine, că sunt mai bun ca toţi inginerii "rezistenţi" cu care am lucrat. Nişte nulităţi, trebuia să le dau eu soluţia, că nu se pricepeau. Ba mai şi făceau gât şi atunci le-am trântit-o, bă, arhitectu' e şef de proiect, iar voi, ăştia, rezistenţii, instalatorii şi ăilalţi sunteţi doar subordonaţii. Aşaa... Uite-aici viteză de conectare, bă, pictorashule, nu ca la tine, vine un gogu oarecare ca tine să-mi dea mie lecţii ? Aşa, deci calculând şi refăcând calculul, după studiul de rezistenţă al clădirilor din Centru' Istoric (făcut tot de tetea, fir'ai ei ai dracu' că nici azi nu mi-au plătit şnapanii) cutremuru' va fi luna asta.  Blocu' ăsta e din '85, rezistă, e conceput seismic, la fel ăla al fie-mii celei mari, mda, tre' să discut cu căpoasa aia mică. Căpoasa n-a vrut să se mute aici, în Tei, unde sunt blocuri serioase. A moştenit-o pe fosta nevastă, nebuna aia care-n loc să-şi vadă de casă şi gospodărie, s-a dus pe câmpii. Auzi Fox, (câinele tresări) bărbatu' e capu', da femeia e gâtu', d-aia mi-a mers mie prost când eram cu asta, nu era în stare de nimic, cu facultatea ei de rahat şi câştiga o ciozvârtă acolo... Mai şi zicea nu, eu nu vreau să plec aşa, în necunoscut, ce-o să fac eu pe-acolo ? Asta mică e copia ei, o să ajungă vai de capu' ei, să doarmă pe sub poduri. Mai stă şi cu sărăntocu' ăla cât malu', dusă cu capu',ca mă-sa... Măcar aia a mai făcut o facultate de cultură, ceva, da' ea... Auzi, jurnalism, cai verzi pe pereţi, ce ştie ea ce e important în viaţă... Uite-aici meserie, arhitectură, regina ştiinţelor, dumnezeire... Alo, ce faci Ţipi, tată ?... Zău ?... Ce lucrai ? Că mai mult te ţine ăla, cum îl cheamă. A, lucrezi cu mă-ta prin Internet... Şi d-aia ai salariu de femeie de servici ?... Mă rog, te-am sunat să-ţi zic, fii atentă aici, începând din uichendu ăsta probabilitatea unui cutremur peste 7 grade creşte exponenţial cu... Cum adică nu crezi în astea ?... Ce, crezi că eu îţi vând cai verzi pe pereţi cu ulcioare, ca Hâncu ăla ? Eu am calculat, fato... Da' ce să mă aştept de la tine, te-ai izbit în neamu' mă-tii, creieri în nori...
..........................................................................................................................................................................
     - Cine era, Eva ?
     - Cine putea fi ? Tata Omida din Tei.

1 commentaire:

Marius a dit…

Specimenul mi-e cunoscut. Omu' superior ... eu nu-l bag in seama. desi ma riciie pe toate organele de cite ori dau de el ...