mardi 25 août 2009

Punctul zero


Unii spun că viaţa e o luptă. Nu cred asta, deşi agresivitatea e un motor puternic în regnul animal, prin urmare se lăfăie şi în om. Mie mi se pare mai degrabă un drum cameleonic. Uneori e de piatră, alteori de pământ, alteori de apă, poate chiar şi de aer. Se schimbă sub picioarele tale, ca poteca de cărămizi galbene sub picioarele Dorotheei. În funcţie de opţiuni. Cu fiecare clipă care-ţi cade pe umeri, grăunţă pribeagă, muntele creşte în spinarea ta. Dar fiecare grăunţă ţi-aduce o altă opţiune, iar drumul urcă pieptiş sau leagănă feminin din şolduri înaintea ta. Calci pe spinarea lui de fiară adormită şi ochii-ţi fug la dreapta, la stânga, gândindu-te mereu la celelalte variante. Ce-ar fi fost dacă... Ce-ar fi dac-ar fi...

Straniu e că nu întotdeauna punctul zero al drumului tău coincide cu începutul vieţii. Timpul îşi face de cap. Se joacă. Scoate limba. Se strâmbă la tine din spatele câte unui copac. Şi-ţi trânteşte la picioare când te aştepţi mai puţin un punct zero. Apleacă-te. Priveşte. Această constantă. E punctul zero al vieţii tale. Singurul.
De aici înainte, ramificaţiile te privesc.


Tu l-ai găsit pe-al tău ?

2 commentaires:

Danangib a dit…

Viata mi se pare un drum, a carui harta ti se cere s-o faci tu, un drum cu o gramada de intersectii, in care nu gasesti nici un indicator, trebuie sa alegi singur, pe riscul tau, directia in care vrei sa mergi, iara si iara....iar la sfarsit te asteapta doar uitarea.

gigel a dit…
Ce commentaire a été supprimé par un administrateur du blog.