mardi 9 février 2010

Melancolie


      Melancolia e o biată disperare în zdrenţe, zicea cineva. Nu-şi permite să ajungă disperare. Nu-şi permite nici să rămână tristeţe trecătoare. E o stare. E praful unei stări prin locuri pe unde nu mai umblă nimeni. E starea unui cot la fereastră, sprijinind o bărbie. E cerul în laviuri interminabile. E o întrebare potenţială. Ce-ar fi dac-ar fi... E un adaggio subtil care-ţi încătuşează şerpeşte sufletul adormit. E luxul sărmanilor şi harul poeţilor. E în acuarelele pictorilor. Şi-n singurătatea cântăreţilor de saxofon. E jazzul unui suflet îndrăgostit. E ora şase din crepusculurile tale. E privirea ta când rămâi singur. E infernul unei foste iubiri. E bruma care pluteşte peste amintiri. E marţea asta, plouând a plictiseală.

1 commentaire:

tasha a dit…

Melancolia are macar darul de-a nu fi dureroasa,te stapaneste dar nu te seaca...