- Între starea-clefăitoare-în-noroi şi încrâncenare.
- De ce ?
- Fiindcă am făcut o prostie.
- Care ?
- Am crezut într-o anumită formă de politeţe.
- Ce înseamnă asta ?
- Ruda bogată a amabilităţii.
- O practici ?
- Da.
- De ce ?
- Mi-a intrat în sânge. Penibil, ştiu.
- O recomanzi ?
- ...Nu mai ştiu. Uneori, vine de la sine.
- Marginalizare ?
- Nu. Jale cenuşie. Cenuşa speranţei.
- Ai vrut să comunici ?
- Am comunicat. Am ales două modalităţi de exprimare. Două tuşe. Două breşe.
- Şi ?
- Şi m-am trezit cu sfaturi ex cathedra, afirmaţii neconstructive, glume de prost gust şi provocări nejustificate.
- N-au înţeles ce comunici ?
- N-au găsit "ce". Au înţeles "cum".
- Şi ?
- Şi am încercat să caut similitudini.
- Unde ?
- La alţii.
- Şi ?
- Şi am constatat că oamenii se poartă gregar.
- Adică ?
- Adică se simt bine în turmă.
- Şi tu ?
- Mie mi-au displăcut totdeauna turmele. Poate de aceea am fost mereu oaia neagră.
- Regreţi ?
- Nu. Dar n-aş refuza patria oilor negre.
- Din rebeliune ?
- Din nevoia de adevăr.
- Crezi că voiau să-ţi dea lecţii ?
- Cred că în anumite cazuri, amabilitatea poate fi jignitoare.
- Ai încercat să asculţi ce comunică ei ?
- Da.
- Şi ?
- Şi m-am înecat a doua oară în mâzga dezamăgirii.
- De ce ?
- Fiindcă sunt oameni care se opresc la formă, cărora le place lirismul facil, evidenţa, declarativul.
- Şi tu ?
- Eu îi aşteptam dincolo, printre fantomele înţelesurilor, în umbra cuvintelor...
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire