mardi 11 janvier 2011

Revoltă în oraşul din dulap

        

 Devenise insuportabil. Haosul cuprinsese această societate şi ce era mai rău, era că aşa-numitele instituţii de ordine dispăruseră. Nimeni nu mai sancţiona nimic. Nimeni nu mai reprezenta prin vreo intervenţie sau simpla prezenţă un rapel la limitarea nebuniei. Şi pe zi ce trece, situaţia se înrăutăţeşte. La parter, unde până nu demult sălăşuiseră organele de ordine,  pantofi, ghete şi bocanci, într-o ordine impecabilă, lustruiţi şi curaţi, mirosea acum a noroi uscat şi unele personaje lipseau. Cuplurile erau văduvite şi şireturile atârnau peste tălpi murdare, ba chiar se zvonea şi despre flecuri tocite şi băutură turnată la întâmplare. La etajul întâi şi al doilea se răsfăţaseră cândva de o parte şi de alta a peretelui comun, două instituţii severe, una pentru doamne, alta pentru domni. În partea rezervată doamnelor, ciorapii fini stăteau cândva la protecţie  în încăperile lor rectangulare, alături de şosetuţe flauşate, pufoase şi drăgălaşe sau altele în culori vii, sprintene şi tinereşti.Se înţelegeau cu toatele, chiar şi ciudăţenia aia mică de şosetuţă a portăresei, cu degeţele colorate fiecare în altă culoare. Lângă ele, în vârtej de dantele şi panglici, obrajii sutienelor se întorceau sfioase de lângă peticuţele cu şiretul acela minuscul care îmbracă - sau dezbracă ? -  fesele, în culori îndrăzneţe, negru, violet, turcoaz ba chiar şi roşu. De cealaltă parte a peretelui, situaţia era sobră. Şosetele dormeau cândva în coconi grijulii, negri, cenuşii, albaştri şi albi. A fost nevoie însă de o singură pereche de boxeri trăsniţi, roşii cu inscripţii transversale vulgare, ca totul s-o ia razna şi ierarhia să fie bulversată. Slipuri care-şi dădeau aere, şireturi încurcate printre şosete desperecheate şi curele insinuante, venite din alt sector. Şi nebunia s-a extins şi la dantelele vecine, care au început să se amestece între ele cu slipurile tanga care aruncau de pe balcoane tot ce le amintea de vreo ordine anterioară. Ba chiar cineva scosese o pancartă cu "Jos bikinii !" şi pe urmă aceştia, îngroziţi, săriseră de la etaje, amestecându-se disperaţi printre bocancii forţelor de ordine.
      Nebunia se extinsese şi la categoriile superioare. Cămăşile protestau contra apretului şi suporturilor de plastic la gulere, agăţându-se de umeraşe şi spânzurând în voie, neîmpăturite. Cravatele dansau la braţ cu curelele. Cineva şopti că văzuse chiar cum faimoasa centură Vuitton se îmbătase criţă şi fusese văzută într-un ungher prăfuit alături de o curea cu catarama ruptă, no name. Scandalos ! Mănuşile se desperecheaseră după ani de zile petrecuţi împreună în culcuşul lor discret şi parfumat cu "Cuir de Russie" de la Chanel şi, oroare ! erau văzute acum ba printre pantofii uitaţi din cartierele mărginaşe, ba printre eşarfe de provenienţă dubioasă. Tricourile de marcă ţâşniseră în toate direcţiile şi în nebunia lor smulseseră etichete de la Cacharel, Calvin Klein şi Balenciaga, dansând grotesc printre costume Hillfiger şi bluze scandaloase, cu bretele, din piaţă.
       Cineva care duhnea a naftalină venise să-şi lase mirosul insuportabil lângă eşarfa de mătase Valentino care râdea vulgar, împrăştiind efluvii de "J'adore" de la Dior. Uşile nu se mai închideau, puştii îndesaseră şireturi desperecheate în balamale ca să scârţâie sonor şi peste toate se depunea praful în vuiet de difuzoare nebune. Din loc în loc se putea citi cuvântul "libertate" scris cu pixul pe curele de renume şi bluze atârnate la ferestre.
       Asta până azi, când o mână de fier, cu un tub articulat a aspirat tot praful şi administraţia a fost înlocuită cu brutalitate. Au fost interzise sub orice formă cuplurile nefireşti între mărci şi no-name, lenjeria a fost mutată pe etajele superioare, iar deasupra forţelor de ordine reechilibrate cu noi sortimente de ghete şi eliminarea tuturor celor corupţi şi scâlciaţi se află acum un bidonville mare, cu toate tricourile, fustele şi pantalonii fără nume. Oraşul sclipeşte din nou, ierarhia socială a fost reimpusă, costumele stau aliniate pe umeraşe, în rafturi cămăşile dormitează la filă, eşarfele şi rochiile de seară foşnesc discret şi în fine, viaţa poate continua în ordinea şi parfumul prestabilit. Chiar şi revoltaţii din bidonville, la fel ca şi potentaţii de la etajele superioare după seismul social, se întreabă acum, la ce bun să fii liber dacă nu ai o alternativă coerentă de progres ?



3 commentaires:

Tasha a dit…

Traiasca ierarhia! traiasca ordinea din orasul cu pricina! tare nostim mi s-a parut articolul,l-am citit si mi-a lsat o stare de mult bine...ca de obicei cand am placerea sa te citesc!ai talent cu caru' te joci cu cuvintele,faci ce-ti doresti tu din ele!Esti minunata!

Vocea-de-departe a dit…

Mulţumesc, dragă Olga. :)

Anonyme a dit…

Caut scriitor care doreste sa devina membru al Biblioteca Prafuita. Daca ti se pare interesant, discutam mai multe pe b3tobeto@yahoo.com Rog seriozitate. Daca nu ti se pare interesant insa sti pe cineva interesat adreseaza-i te rog mesajul