Unii au gândire metaforică. Alţii una binară, în cifre. Cei cu gândirea metaforică se simt privilegiaţi fiindcă pot nuanţa nebănuita bogăţie a vieţii. Cei cu gândire pozitivist-binară se mândresc cu esenţializarea şi precizarea ei. E o dispută aici oare ?
Că "pozitiviştii", cei din a doua categorie, pot fi sensibili, nu o neagă nimeni. Dovada cea mai frumoasă sunt fractalii, minunate călătorii în vârtejuri de culoare şi formă. Şi bineînţeles că nu e unica. Ştiinţele exacte, care lucrează cu cifre, dau naştere la uluitoare forme de artă, de la sculptura cinetică la matematica muzicală, de la minunăţiile artificiilor (tehnică pură, nu ? sau artă ? ) la chimia culorilor, de la fizica cuantică la cinematografia 3D şi multe altele. Despre ceilalţi, nu mai enumăr, sinusoide printre cuvinte, zbor de balet, tuşă de culoare, statui care respiră, sunete care ne fac viaţa suportabilă, ne conduc spre stele sau ne aruncă în disperare, sau scenarii de filme care încolţesc în nebănuite volute.
S-ar putea crede că "metaforicii" sunt mai bogaţi spiritual decât "pozitiviştii". Poate da, poate nu. În orice caz, sunt mai bogaţi în nuanţe. Cineva mă contrazicea cu orgoliul absolut al inginerilor şi-mi vorbea despre faptul că cifrele precizează până la insuportabil realitatea. M-am opus, spunând că nuanţele semantice ale cuvintelor precizează până dincolo de micron realitatea sau virtualitatea, obiectul din faţa ochilor sau din vis. Cifra cuantifică sec dimensiunile, cuvântul îl nuanţează până când în mintea celui ce primeşte mesajul se aprinde imaginea acestuia ca un bec. Disputa e atât de vastă şi s-ar putea lungi atât de mult, iar încăpăţânarea partenerului de discuţie a fost atât de mare, încât nici nu ştiu dacă a percutat când i-am spus că în realitate, e nevoie atât de cifre, cât şi de cuvinte. Iar pentru comunicarea pe larg, cuvintele primează. Altfel, de ce n-am comunica asemenea computerelor ? De ce n-am spune în loc de "bună ziua", "hello", "good day", "bonjour", "Guten Tag" şi atâtea alte saluturi în toate limbile o formulă unică, ceva gen 1001 ? Limbaj binar, nu ? 1, 0, limbajul computerelor. De ce continuăm să discutăm prin cuvinte, în diverse limbi ? Fiindcă e mai nuanţat, mai clar, fiindcă un cuvânt detaliază realitatea. Altfel, ne-am limita la desene şi formule. Cum i-ai putea însă spune cuiva "te iubesc oricum ai fi", sau "te iubesc până la roşu" sau "mă doare sufletul azi şi-mi bate vântul prin buzunare" în desene şi formule matematice ? Cum notezi fericirea în limbaj binar ? Spleenul ? Deznădejdea ? Furia ?
...Să fim sinceri, domnule inginer, gândirea metaforică a imaginat obiectele şi cea pozitivistă le-a definit. Iar alte genii le-au şi creat. Cât priveşte afectele, sentimentele, ele au existat dintotdeauna şi chiar dacă neuroştiinţele se zbat să le expliciteze grafic, înaintea lor le-a explicat cuvântul. Nu cred că există o reală concurenţă aici, ci o minunată colaborare pe care n-o recunoaşte mintea dumitale, domnule inginer, dintr-un orgoliu... binar. Că unii suntem mai înclinaţi spre metaforic şi alţii spre pozitivism, e una, dar să susţii valoarea absolută a cifrelor e o invitaţie la sărăcirea lumii. La tribunalul cifrelor şi literelor, dacă aş fi judecător, n-aş putea găsi niciun vinovat de limitare a universului. Mai degrabă aş condamna avocaţii ambelor părţi pentru gândire unilaterală.
6 commentaires:
Cifre, litere, oameni...ce-i leaga si ce-i despart...? poate asa cum spui tu la final...o cale de mijloc!
Hehehe!! Incitantă temă!
Despre poezia matematicii ne-ar putea spune mai multe Ion Barbu ori dl. HR Patapievici. Mă gândesc că ar putea fi pe deplin calificați să judece, la o adică, speța diferendelor dintre cifre și litere. După mine, cele două subiecte nici n-ar avea loc în același registru. Mărturisesc că, sărăcuț pregătit în ale vorbelor și catastrofal în socoteli, mi-a mai răsărit câte-o boabă-n colțul ochiului la citirea unui vers ori frază frumos aduse din condei dar niciodată, chiar niciodată nu m-a impresionat o ecuație, fie ea de gradul doi ori cinci.
Ca filolog, ar trebui să mă grăbesc să-ţi dau dreptate, dar cred că trebuie nuanţat. Depinde unde regăseşti ecuaţia, sub ce formă. Aşa, abstractă, cred că doar matematicienii sau fizicienii o pot aprecia. Dar dacă o regăseşti în preludiile lui Bach ? Sau în desenele lui Da Vinci ? Sau la Dali ? Sau în trama unui roman ? Nu devine o emoţie estetică ? Cu sau fără lacrimi...
Hm... n-aș prea marșa la ideea că o integrală muzicală ar putea integra o integrală matematică... jalnic calambur, mi-e și rușine, da-l las așa cum mi-a venit.
Nooo, tare mă tem că mă catâresc extrem și rămân la părerea mea. Enunțul de „poezie a cifrelor” e doar o aspirație către inefabil a celor structurați preponderent în concret. Ori, cum să zic, obstinația matematicianului de a risipi ceea ce ei refuză să accepte: preconceputa convingere a „maselor largi, populare” că cifrele sunt integral (sîc!) adevărate, palpabile în esența semnificației lor iar matematicianul e doar un computer biologic, rob al logicii și nesimțitor la vis. Și tot n-aș amesteca rigoarea imuabilă a calculului aritmetic cu fiorul trăirilor de artă. Cum, dacă am priceput eu bine, punctai și tu în pledoaria inițială.
:-) Cum să zic... aritmetica e ca și cum ai bate cuie și-ți dai un ciocan în dește. Pe când, numa' ce-auzi „Hai lelițo-n deal la vie!” că te și trage inima să-ți mai pui un șpriț și să-ncingi o horă.
Ei da, te catâreşti. Bach e foarte matematic şi calculat, iar în anumite forme de artă e multă matematică. Exemplul care mi-a venit pe loc atunci când am scris postul e frumuseţea unui fractal. Ăla creat de matematician, nu de natură. Da, ai dreptate cu faptul că cifrele sunt palpabile şi sesizabile imediat de marea masă, de cei mai mulţi dintre noi. Dar iar vin şi spun, deşi n-ar trebui să-mi trădez oarecum confraţii metaforici, că rigoarea matematică sau sistemică există în trăirea artistică. Eu susţineam că există o colaborare, că una fără alta nu funcţionează. Fără rigoarea matematicii şi sistematizările ei n-ar scrie nimeni roman şi nici măcar poezie. Alexandrini, rime, simetrii epice şi toată bucătăria intimă a unei structuri literare n-ar fi posibile fără stricteţea împrumutată din matematică. Repet, eu pledam pentru îmbinarea dintre cele două, una fără alta şchiopătează. Hehe, io cu matematica îmi dau mereu în deşte, dar fără ea în structurile mele mintale, atâta câtă e, n-aş fi putut reţine noţiunea de ritm care mă trage de mână sau de inimă (hehe)să vin imediat la vinu' ăla. Doar cu apa deoparte, că aşa m-a învăţat tata, să nu stric gustul vinului niciodată.
Cifre si litere. Ratiune si simtire.Util si placut.Gindire analitica pe de-o parte si gindire intuitiva, metaforica, imaginativa pe de alta.Einstein parca spunea ca imaginatia este mai importanta decit cunoasterea.In cazul lui cel putin imaginatia a fost cea care a dus la descoperirea celebrei sale ecuatii si a celebrelor sale teorii ale relativitatii.Gindirea imaginativa si literele sunt mai bune pentru a descoperi, in timp ce gindirea analitica si cifrele sunt mai utile pentru a descrie concis.Tehnic vorbind, cifrele si literele sunt niste entitati adimensionale care ne ajuta sa descoperim diversitatea acestei lumi multi-dimensionale.
Enregistrer un commentaire