Sfârşitul lumii se amână deocamdată

          Kanako Kuno surprinde esenţa parizienilor. Şi mai ales a parizienelor. E o ilustratoare japoneză. Ca mulţi alţii, şi ea e o pariziană prin adopţie şi, din câteva linii, surprinde cu mare fineţe fiecare aspect insolit al Parisului, oraşul care nu doarme niciodată, oraşul cu parfum neschimbat de atâta vreme, oraşul-luminilor, oraşul care nu îmbătrâneşte, oraşul zilnic în avangardă, oraşul care vorbeşte mereu despre iubire, oraşul buchiniştilor, al pictorilor, al poeţilor, al eleganţei, oraşul acoperişurilor nepereche şi al şansonetei fără egal.
           Pe pragul dintre ani, la picioarele Bătrânei Doamne de fier care sclipea din toate bijuteriile ei, ciocnind şampania şi strigând din toate puterile printre sutele de voci adunate în jurul celui mai cunoscut monument din lume, veşnic fascinaţi de dantelăria care a început prin a fi declarată o oroare şi a sfârşit prin a fi considerată supremă eleganţă a fierului forjat, sub o ploaie măruntă care a încetat chiar înainte de 2012, prin pădurea de cupluri şi străini care se sărutau, am înţeles cu toţii că sfârşitul lumii se amână deocamdată.
      Turnul lui Kanako zâmbind suprapus peste turnul real ne copleşea cu ploaia lui diamantină, o sută optsprezece secunde de lumină, patru uriaşe cercuri albe luminând cerul parizian, ca patru obiecte zburătoare neidentificate, vizibile de la 80 km distanţă. Să bem şi să ne veselim în ultimele secunde ale lui 2011, pare a ne îndemna Kanako.

          Priveam cu toţii cu capul dat pe spate silueta elansată a turnului, cu toată intensitatea tuturor fetiţelor cu chibrituri din lume, punându-ne dorinţe neştiute. Dintr-o dată, ca un răspuns parcă la valul de dorinţe ce se ridica spre norii răsfiraţi ce-şi adunau ploaia prin fuste şi plecau mai departe, s-au înălţat uriaşe lampioane zburătoare, mai întâi unul, apoi mai multe, ducând cu ele lumina spre neguri. Sunt lampioane celeste thailandeze, din hârtie de orez cu un mic arzător pe un schelet de bambus şi metal, pe principiul dirijabilului cu aer cald. Ne-am agăţat cu toţii speranţele şi dorinţele de ele şi le-am lăsat să zboare în văzduh, spre un nou ciclu al timpului, spre o nouă lume, spre un nou început.

          Şi când credeam că trecerea va fi însoţită doar de lumină şi uralele noastre în toate limbile posibile, din spatele nostru, de pe Sena, au început să sune sirenele tuturor vapoarelor, într-un cor bizar, asemănător straniei coloane sonore din "Întâlnire de gradul trei", celebrul film al regizorului de producţii comerciale în serie, veşnicul copil bătrân al lumii de celuloid.
          Pe Sena, sirenele celebrelor bateaux mouches, şlepuri, iahturi şi diverse alte vaporaşe anunţau noul an, se dansa şi se ridicau cupele pentru nou, pentru viaţă şi pentru prosperitate.


                                    LA MULŢI ANI 2012 !
       Bonne Année 2012 à tous !