A fost creată în sec. al XVII-lea, apoi în 1739 a devenit grădina regelui, Jardin du Roi, iar după Revoluţia Franceză a devenit simplă grădină botanică, Jardin des Plantes. E un loc odihnitor şi impresionant prin dimensiuni, variat prin pavilioane, o promenadă pe sub platani a milioanelor de parizieni şi nu numai. Sere, marea galerie a evoluţiei, spaţii expoziţionale, muzee, grădină alpină, menajerie, totul într-un complex declarat monument istoric. Arhitectura metalică precedă cu un secol volutele lui Eiffel şi se ascunde în pavilioanele expoziţionale, în interiorul sever, de piatră, în balcoanele cu linie vegetală care oferă priveliştea de sus a unei stranii şi fantomatice Arce a lui Noe, compusă din schelete. În lumea scheletelor dinozaurilor, păşim cu sentimentul furnicilor care se plimbă prin templele unei glorii apuse, când mamiferele încă nu-şi făcuseră apariţia la fereastra evoluţiei.
Şi în timp ce înăuntru, istoria naturală a încremenit într-o nemişcare agresivă, în răgete mute şi atacuri întrerupte, afară, lumea florală nu mai puţin variată lansează unde liniştite de culoare, dulci şi senzuale unduiri de forme şi nuanţe de o perfecţiune cu nimic mai prejos.
Perfecţiune carnasieră şi perfecţiune florală în acelaşi perimetru. Ce poate fi mai contrastant, ce poate fi mai ilustrativ ca această felie de perfecţiune încremenită în nemişcare sau mişcându-se în bătaia vântului, într-o lume atât de ocupată cu agresivitatea banului şi a tăierii crengii de sub picioarele aproapelui ?
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire