mercredi 2 janvier 2013

Magie albă

Banale sau inspirate, copiate sau originale, scurte sau lungi, vesele sau standard, urările abundă zilele astea peste tot. Toată lumea se simte datoare să facă risipă de ele, să le utilizeze în loc de salut şi să le stoarcă parcă de orice înţeles logic sau de orice valoare simbolică, până când rămân nişte biete cuvinte agăţate la început de discurs, un fel de rufe fără vlagă, necesare prin prezenţă ca să nu ne simţim goi şi mai prejos în faţa interlocutorului.
      Oare mai ştie cineva că urările sunt o formă de magie albă ? Că banalul "la mulţi ani" sau epicul Pluguşor sunt incantaţii magice, fiindcă el, cuvântul, e o formă de magie ? Forţa simbolică a cuvântului transmite binele în urările de bine şi răul în blesteme, deci se poate vorbi de magia albă şi magia neagră a cuvântului. O practicăm mereu de sărbătorile generale sau personale, fără măcar să mai percepem această valoare deosebită a cuvântului, magia lui, forţa lui. Cu toate acestea, ne străduim să fim politicoşi sau urăm din suflet, deci uzăm de această magie cu toată forţa.
      Fiindcă ne place şi aşa e tradiţia, ca de Anul Nou să ne urăm sănătate, prosperitate, putere de muncă, fericire şi iubire. Fiindcă urând din suflet, magia energetică a cuvântului se dublează şi destinatarul sau destinatarii vor fi binecuvântaţi cu această energie şi zilele le vor fi mai bune, mai luminate, mai prospere...
     La mulţi ani cu sănătate, fericire, prosperitate şi noroc, cu noi bucurii, noi îndepliniri şi multă bunătate în suflete  tuturor !

8 commentaires:

Dan a dit…

Vreau să fac şi eu uz (poate chiar abuz :)) de aceste cuvinte frumoase ca să-ti urez un An Nou minunat, plin de bucurii şi voie bună. Să ai parte de tot ce-ţi doreşti în 2013.
La Mulţi Ani!

Vocea-de-departe a dit…

Mulţumesc. Să vină un an mai bun, pentru toată lumea.

Camelia Săpoiu a dit…

Un an bun, cu un soare maaaare pe strada ta!
În plus, "să vă fie casa casă/ să vă fie masa masă ..." !
... asta pentru ca magia să fie completă ;)

Danangib a dit…

La multi ani !
Un an bun cu sanatate si multa voie buna xxx

bubumaia a dit…

Precis ai dreptate Voce dragă și coană Efimițo!
Și de-aia zic, să-ți fie bine și deie-ți Domnu' mult alb în Anu' are numa' ce s-a născut și-n toți cei care vin!

Laur a dit…

La Multi Ani!!! Sa fii Sanatoasa, restul este o...Magie alba.

Liviu Vacariu a dit…

Eu nu stiam ca urarile sint o forma de magie alba asa cum nu stiam ca el, cuvintul, e o forma de magie, are o forta simbolica si intermediaza un transfer de energie, de magie energetica.Acum stiu si iti multumesc. Auzisem despre "forta cuvintelor" dar mi se parea o notiune pretentioasa care are sens intr-un context restrins, literar, artistic si mai putin in largul context uman, psihologic. Eu ti-am urat deja ceva acum citva timp si mi-ai spus ca urarea e imposibil sa se indeplineasca. Atunci nu stiam de puterea magica a cuvintelor si nu am mai spus nimic, dar acum, invatind lucrurile acestea noi, va doresc prin puterea cuvintelor sa faceti tot posibilul ca sa se intimple o minune, o magie.

Vocea-de-departe a dit…

Magic ar fi să reuşim să nu mai avem necazuri pe nicăieri şi ca oamenii să fie mai buni. Atunci într-adevăr, ar fi mai mult decât magie albă, ar fi magie îndeplinită. Mulţumim, Liviu !
Mulţumesc, Camelia Săpoiu şi Dana, şi vouă la fel.