Lăcrămioare cu amintiri

Sunt mărunţele, frumoase ca nişte bijuterii şi au o legendă pe care am explicat-o fix acum un an. Anul trecut primise Efimiţa mărgăritărele la bucheţel, anul acesta a primit un ghiveci. Recitind textul postat acum un an, am regretat că n-am ştiut cum era vremea. Ştiu doar că era într-o marţi, iar anul acesta 1 mai a picat într-o miercuri. Şi uite aşa avansăm, agăţând încă o lăcrămioară, suspinând şi respirând din nou parfumul delicat din coroniţele lor şi refăcând obiceiul lui Carol al IX-lea, curtenitor cu doamnele lui. Anul acesta a plouat şi a fost frig aici, primăvara asta capricioasă ne-a scos limba şi nu ne-a lăsat să găsim parcul Morbras în căutarea căruia plecaserăm, aşa că ne-am mulţumit cu "religieuses", surorile mai mari şi mai pline de ciocolată sau cafea ale eclerelor şi câte un ghiveci cu lăcrămioare. Şi aşa, tiptil, tiptil, mai trece un an şi mă mai desparte un regret de curtea bunicii de demult dispărută, unde se răsfăţau în fiecare primăvară aproape doi metri pătraţi de lăcrămioare şi zambile, doar pentru bucuria noastră. Era oaza noastră rurală din Bucureşti, grădina aceea micuţă şi variată de pe strada Cărăbuşului 13, strada cu liliac, bunici, flori-de-piatră, struguri căpşunică şi amintiri...