Solstiţiu

A mai trecut un an. Chiar dacă n-a venit încă Crăciunul, azi e ziua solstiţiului de iarnă, ziua cea mai scurtă. La ora 16:56, soarele apune aici, unde sunt acum. E ziua care încheie încă un an astronomic. Când a fugit anul ăsta ? Aproape că nu l-am văzut trecând. A zburat de la ultimul Crăciun, pentru unul dintre noi chiar ultimul (Jean-Pierre), s-a avântat spre primăvară, peste care a trecut rapid, apoi ne-a adus vacanţa în Spania, care ne-a topit sub un soare torid şi apoi a fugărit toamna până acum, când vine din nou Crăciunul. Parcă mai ieri mă întrebam cu ce mă voi îmbrăca de Crăciun, ce cadouri să luăm şi decoram bradul. Anul acesta a venit cu câteva înnoiri, alt brăduţ, tot artificial, dar la fel de bogat şi realist, alte cadouri şi noi pregătiri. ...În întâmpinarea solstiţiului de iarnă, celţii aprindeau focuri, ca să biruiască tenebrele. Egiptenii adorau această perioadă, o atribuiau fiului lui Osiris, pe care îl reprezentau cu o stea aurie pe frunte. Românii sacrifică porcul în onoarea lui Mythra, sângele acestuia spălând păcatele şi prilejuind un An Nou fericit, mai bun decât cel ce a trecut. Romanii sărbătoreau Saturnaliile, de la 17 la 25 decembrie. Oamenii purtau ghirlande la gât şi-şi ofereau cadouri. Sub Imperiul Roman, 25 decembrie devine sărbătoarea soarelui neînvins, cu una dintre divinităţile solare reprezentate ca un nou-născut. Peste aceste credinţe păgâne, creştinismul a suprapus la 25 decembrie sărbătoarea naşterii lui Iisus, creând un amestec complex de păgân şi creştin, în umbra căruia sărbătoarea devine mai luminoasă, mai intensă şi mai profundă. ...Să mai punem aşadar un buştean pe foc, să ridicăm un pahar şi să începem aşadar sărbătorile aşa cum se cuvine, cu bucurie în suflet, cu anticipaţie, cu lumină şi cu sufletul curat.